[Original] Istorie

In lumina slaba care acapara camera se vedea micutul bebelus si femeia batrana care nu-l scapa din ochi.Legatura de sange dintre ei doi explica de ce iubirea bunicii e atat de mare pentru fiinta firava din patut.Pe chipul ei se vedeau urmele lasate de ani.Ochii ei albastri acaparau toata camera cu privirea atenta.Parul ei negru avea pe alocuri fire albe care se vedeau cu greu in coafura frantuzeasca a batranei.Patutul este zguduit de nelinistea bebelusului.Bunica incepe sa-i cante cu vocea ei suava si lina.
“Daca ai sti tu ingeras cazut ce destin te asteapta.Unul maret si plin de greutati pe care noi l-am ratat”
Bebelusul devine din ce in ce mai agitat.Incearca din rasputeri sa spuna ceva dar nu poate.Scartaitul podelei o face pe femeie sa tresara si sa se intoarca.In spatele ei era cel mai mare cosmar al familiei si cel de care i-a fost teama atata timp.
-Ce cauti tu aici?intreba ea nelinistita.
-Am venit sa ucid copilul si pe tine daca mi te opui.
Hainele lui sumbre ii dadeau femeii fiori.Blugii lui negri erau acompaniati de un tricou alb patat de sange.Refuzul batranei de a-l privi in ochi avea ca scop sa nu ramana imobilizata.
-Nu te vei atinge niciodata de copil,spuse ea din ce in ce mai nervoasa.
Isi intinde mana,iar o lumina orbitoare lasa-n urma o sabie bine lucrata cu insemne vechi.Acelasi lucru facu si individul,doar ca lumina lui era un intuneric amestecat cu ura pura.
Lupta incepu,dar femeia era in dezavantaj deoarece obosea repede si nu putea duce lupta pana la sfarsit.Impreunandu-si mainile,batrana arunca asupra dusmanului un sigiliu care avea sa-l tina inchis in el pana fugeau ei de acolo.Cand cercul de foc se formase in jurul lui ca sa-si implineasca planul,individul arunca asupra batranei o sageata care ii strapunse inima.Barbatul se indrepta spre bebelus.Acesta era improscat cu sangele femeii.Incerca sa-l atinga,dar nu poate.Pe dusumea se vedea cum peste tot era intins sangele batranei si deasupra lui se formase un sigiliu.
-Nu te vei atinge niciodata de el,se auzi vocea ei.
Un tepus din sange ii strapunsese acestuia mana.Trebuia sa plece caci teama de surprizele pe care batrana i le facuse era prea mare ca sa se mai gandeasca la copil.Avea destul timp sa-l ucida.


Bun sa incepem cu inceputul. Numele meu? George Havenspear. Motivul pentru care scriu aceste randuri? Trebuie sa stiti adevarul. Nimic nu e ceea ce pare a fi. Nici macar eu. Aceste randuri nu reprezinta doar o simpla poveste, ci un destin...


15 ani mai tarziu

Luna August isi revarsa puterea asupra taramurilor noatre.Astazi eu implinesc 15 ani.Toata familia era asezata la masa in momentul in care postasul lasa un plic in fata portii.
-Ma duc eu sa-l iau,zice mama in clipa in care postasul se facu nevazut.
-Si ia zi,George ce-ti doresti de ziua ta? Ma intreaba Edwin plin de curiozitate.
-Imi doresc sa fiu la fel de puternic ca tine, ii raspunsesem dintr-o suflare,din cauza faptului ca el putea sa ridice tot felul de greutati cu o singura mana, lucru ce ma facu adeseori sa ma intreb daca Edwin e cu adevarat ceea ce pretinde a fi.
-O sa ti se indeplineasca in curand dorinta daca te pui serios pe munca si invatat.
Nu am priceput initial ce vroia sa spuna, dar mult timp mai tarziu mi-am dat seama ca Edwin stia de fapt prin ce pericole voi trece. Ceva timp mai tarziu am observat ca mama se intorsese deja in curte si cerceta amanuntit scrisoarea, considerand probabil ca e bine sa stii de la cine provine scrisoarea respectiva.
-Asta chiar ca e ciudat,rosti ea pe un ton suspicios care duse cu gandul la ceva rau cat de curand.
-Ce este?
-Nu scrie deloc de la cine este.
-Cum adica?intreba bunicul,de pe partea cealalta a mesei,care tocmai intrerupse conversatia cu unchiul Jacob despre Batalia de la Podul Milvius
-Tot ce scrie pe plic este numele lui George si atata tot.
-Ia da-mi si mie plicul,zise bunicul si in momentul in care mainile lui imbatrinite de timp atinsera foaia,o expresie de groaza aparu pe fata lui, urmand ca in secunda urmatoare sa rupa plicul in mii de bucatele si sa plece de la masa,stricand astfel toata petrecerea.
Mama tocmai luase matura si forasul cand am rugat-o sa ma lase pe mine sa fac curat.
-Nu azi,George. Nu azi. Regret,dar sunt foarte nervoasa pe bunicul tau ca a plecat asa in graba fara sa ne spuna motivul pentru care a rupt plicul. Si in fond, tie ti-era menit sa il primesti, nu lui.
-Dar,mama...pot sa il refac integral si pot sa iti spun ce scria.Te rog indeplineste-mi macar dorinta asta inainte ca...nu stiu de ce imi venea mereu sa spun expresia "inainte ca totul sa se schimbe"
-Inainte ca ce?
-Inainte ca bunicul sa o ia razna si sa distruga toate scrisorile pe care le primesc.
-Hmmm...bine le poti lua,dar dupa ce descifrezi plicul facem intrunire de familie si il discutam.Okay,puiule?
-Da,mami.Mersi mult si sarutand-o usor pe obraz am luat bucatile de hartie de jos,sperand ca nici macar una dintre ele sa nu fi fost luata de vant.Am fugit pana in camera mea,nerabdator sa aflu mesajul secret.Odata ajuns acolo,am pus bucatile pe birou si am luat o foaie,un lipici,precum si un scotch.Cum eu facusem puzzle-uri in prostie la viata mea,cand ma plictiseam faceam unele si de cinci mii deci,prin urmare acesta era floare la ureche.
Scotand cu atentie fiecare bucatica,din plicul rupt,cu o penseta,am observat ca cele mai multe dintre ele erau albe pe ambele parti.Punand toate bucatile albe deoparte,am avut un soc imens cand am vazut ca toate foitele din plic erau albe.
-Cred ca pana la urma cateva tot au fost luate de vant,spusesem ganditor uitandu-ma la fituicile aruncate acolo,cand mi-am dat seama de ceva. Azi nu batuse deloc vantul. Asa ca am incercat sa gasesc colturile albe pentru a le lipi pe foaie. Dupa trei ore si jumatate era gata. O foaie alba si lipita cu scotch, ramanandu-mi doar sa descifrez mesajul. Cateva minute mai tarziu cand mi-am intins mana dupa un creion si un pix cu cerneala simpatica, am varsat calimara de cerneala pe niste caiete din clasa a VIII. Incepand sa curat, m-am intrebat ce voi gasi in acel bilet misterios.
-Poate gasesti o ghicitoare ce te va duce la o comoara ascunsa... imi sopti o voce din cap.
-Sau te va duce intr-un loc unde vei muri cu siguranta... sopti alta.
Folosind luminita pixului cu cerneala simpatica, am reusit sa disting cuvintele.Totul era conform asteptarilor mele. Foaia nu era goala, ci doar scrisa cu cerneala invizibila. Aceasta imi dezvaluise o groaza de cuvinte aranjate in perfecta ordine de parca nici nu fusese rupta vreodata. De abia dupa ce am copiat scrisoarea pe celalta foaie si am citit mesajul, am incremenit pe acel scaun. Nu era adevarat. Ceea ce scria acolo trebuia sa fie o farsa. Nu se putea asa ceva.
Cred ca statusem vreo zece minute inmarmurit cand am plecat sa ii cer mamei niste explicatii legate de asa-zisul bilet misterios.

Foarte interesanta povestea, imi place cum incepe. Este structurata destul de bine, dar cred ca ai putea sa mai lucrezi putin la descriere, actiunea mi se pare usor grabita (but then again, eu sunt obisnuita sa scriu enervant de mult). Astept sa citesc si continuarea, si ma astept sa evoluezi. Btw, sper sa lucrezi la character development, dintr-un prim capitol mi se pare oarecum grabit, si nu ai specificat foarte mult detalii legate de personaje--descriere sau ceva, dar nu vreau sa am idei si prejudecati.
がんばってね～

Alte cinci minute mai tarziu toti,cu exceptia bunicului, se aflau in camera mea asteptand cu nerabdare sa afle ce se intamplase astazi cu adevarat la petrecere.
-Ma bucur ca ati venit cu totii,incepusem sa zic,observand cu coada ochiului ca Sophie,verisoara mea admira un poster cu cei de la Sabaton asezat pe peretele de deasupra patului. Sophie era sotia lui Edwin si desi in mod normal ea era cea lunatica, tot parea sa auda si sa inteleaga tot ce vorbeam noi.
Multumindu-le inca o data pentru participarea lor,am inceput sa le relatez cum am descoperit mesajul secret.Si luand foaia de pe birou am inceput sa citesc fiecare cuvintel cu voce tare,de parca eram la un recital si sperand sa ii prind cu mata in sac.

"Domnule George Havenspear

Asociatia celor Blestemati doreste sa va informeze ca a sosit varsta necesara pentru a fi acceptat in Ordinul Cavalerului de Piatra.De asemenea dorim sa va informam ca nu puteti intra in acest ordin sacru decat in momentul in care confirmati ca ati primit scrisoarea prin simpla distrugere a acesteia in foc magic.

Toate cele bune,

Luca Montgomery

P.S.Daca nu doriti sa fiti descoperit de Fidias,ati face bine sa confirmati primirea scrisorii de cum o aveti in mana"

Initial crezusem ca este o farsa, dar reactia speriata a celor din jurul meu ma facu sa imi dau seama ca nu este asa.
-Aaaa...sunteti bine? Ii intreb usor infricosat.
-George, du-te si cheama-l pe bunicul tau aici, zice mama. Ascultand-o m-am indreptat speriat spre camera lui si am inceput sa urlu primul lucru care imi veni in minte
-Bunicule, ajuta-ma! Toti ceilalti sunt in stare de soc in camera mea. Te rog, ajuta-ma.
In clipa in care in care spusesem cuvantul "ajuta-ma" pentru a doua oara, usa odaii se deschise in graba si el fugise pana in camera mea.Facandu-se nevazut deodata,am observat aparitia unor lumini stranii in camera. Luand-o la sanatoasa pana acolo am descoperit ca intr-un fel bunicul reusise sa ii faca pe ceilalti sa se simta iar ca inainte.
-Ce erau luminile acelea? Il intreb eu pe bunic plin de curiozitate. Serios acum ce se intampla aici?
Auzind cuvintele acestea, bunicul se inalbi a doua oara la fata in ziua aceea si spuse calm:
-Ce lumini? Eu doar le-am dat cateva palme si s-au dezmortit. Si parasind camera, am inceput sa ma uit ciudat la el, zicandu-mi ca am avut dreptate:ceva rau chiar s-a intamplat si vor mai fi lucruri de genul acesta, care vor continua pana cand voi afla cu adevarat ce s-a petrecut in camera mea.


Cateva ore mai tarziu eram in fata calculatorului,incercand sa gasesc informatii despre aceasta asociatie, care a reusit sa ii sperie pe toti membri familiei. Muzica celor de la Alternosfera rasuna foarte tare in castile conectate la boxe si totusi simteam ca era prea liniste si ca puteam sa aud orice zgomot facut de oricine era in preajma usii camerei mele. Tocmai se terminase melodia "Arunca-mi" si incepuse "Deja straina" cand gasisem un rezultat care coincidea cat de cat cu biletul. Articolul suna cam asa:

18 iulie 1974

O vindecare miraculoasa?

O femeie in varsta de 23 de ani s-a vindecat peste noapte de cancer in ultima faza. Aceasta, fiind intrebata cum de s-a intamplat aceasta minune, s-a multumit sa zica doar atat: "Nu eu am facut-o, ci Asociatia celor Blestemati" dupa care a refuzat sa mai comenteze. In ciuda aparentelor, se pare ca femeia era sanatoasa si conform unui medic terapeut, deducem ca domnisoara era la fel de socata ca noi cand s-a trezit si acestea au fost primele cuvinte pe care le-a putut zice"

Deci se pare ca tipa avea o stranie legatura cu Asociatia, dar intrebarea este ce s-a intamplat cu ea dupa aceasta vindecare miraculoasa? Si asta nu era totul. Lucrul cel mai ciudat era ca in tot articolul acesta nu aparea nici macar o data numele femeii. Schimband pagina de internet, am cautat de data aceasta ziare online.Odata intrat pe pagina lor de web am introdus cuvantul minune. Negasind nimic interesant, am reinceput cautarea de data aceasta scriind cuvantul miracole.La acest cuvant am primit peste douzeci de mii de rezultate doar din al doilea razboi mondial.Folosind o cautare avansata am scris cuvintele miracole si vindecari. Acum aparusera doar nouasprezece de rezultate.Cinci dintre ele erau legate de vindecarile facute de icoanele sfintite,iar douasprezece articole erau legate de minunile oferite de plantele medicinale.In schimb ultimele doua erau cele care ma interesau cel mai mult.Pe primul il citisem deja si copiasem textul pentru a-l scoate la imprimanta pentru orice eventualitate. In orice caz, articolul al doilea suna cam asa:

19 iulie 1774

Elijah...Vrajitor adevarat sau farseur in toata regula?

Elijah Johannensburg, in varsta de 26 de ani a facut aseara ravagii printre oamenii si-asa speriati de efectele magiei si tehnologiei in aceasta epoca disperata dupa un nou viitor plin de siguranta si speranta. Se pare ca pe la miezul noptii, Elijah si-a intins palmele spre cer, din ele iesind flacari albastre si pline de teroare, dupa spusele martorilor. Din marturia oamenilor aflati la distanta,aflam ca el a scris data de 18 iulie 1974 si ca ea va muri pentru a salva copilul.

Terminand de citit acest articol, un fior rece imi atinse ceafa, facandu-ma sa tremur. Decis sa termin odata pentru totdeauna cu povestea asta, am scos in graba foile cu cele doua articole si m-am indreptat spre camera bunicului.

Eram aproape de usa camerei lui. Niciodata nu m-a lasat inauntru. Mereu cand il rugam sa ma lase sa intru pentru a-i aduce ceva, ma avertiza ca daca o fac nu voi mai iesi niciodata viu de acolo. Tocmai eram in fata ei cand am auzit strigate venind dinauntrul acesteia.
-Ar trebui sa-i spui! Urla vocea mamei. Stii bine ca are 15 ani si poate suporta totul!
-Nu ii voi spune nimic,se auzi vocea batranului. Si daca ii vei sufla chiar si un singur cuvintel despre tot ce s-a intamplat jur ca te voi face sa regreti amarnic...
-Nu o vei face, il intrerupe vocea unchiului Jacob
-Si de ce nu,ma rog? Stii bine de ce sunt in stare.
-Nu o vei face pentru ca baiatul este chiar in fata usii...nu-i asa,George?
Speriat ca fusesem descoperit am inceput sa o iau la sanatoasa,dar cumva bunicul fusese mult mai rapid decat mine. Reusind sa ma uimeasca pentru a nu stiu cata oara, acesta ma apuca de ceafa si ma arunca cu usurinta in camera lui drept intr-un fotoliu destul de comod ca sa imi atenueze lovirea spatelui de ceva dur. Privind atent camera, am retinut doar faptul ca nu erau decat cateva fotolii aranjate in cerc si nimic altceva.Era cate unul pentru fiecare membru al familiei. Ma rog, pentru fiecare membru cu exceptia mea.
-Ia zi, pustiu'cat la suta ai auzit din discutie?
-Destul cat sa imi dau seama ca ceva se intampla aici si nu e de bine daca ai spus ca o vei face pe mama sa regrete amarnic, raspunsei eu plin de mandrie ca stiu mai multe decat pot arata la suprafata.
Detinatorul camerei, impresionat de aceste vorbe incepu sa se scuze pentru ca a tipat si s-a inalbit la fata de cateva ori, desi nu a precizat deloc de ce.
-Ia mai scuteste-ma cu minciunile astea de doi bani, l-am intrerupt eu in toiul scuzelor si i-am aratat foile cu cele doua articole descoperite de mine pe internet.De data aceasta se ingalbenise la propriu cand le-a vazut si tot ce am auzit de la el atunci au fost cuvintele pe care nu le voi uita niciodata:
-Vad ca nu te lasi cand vine vorba de un mister intrigant, nu? Ei bine, atunci asa sa fie! Rosti el intr-un final dupa care incepu sa rada in hohote. Stiam ca va veni si ziua asta, dar nu ma asteptam sa gaseasca astea atat de rapid.Scuza-ma, dar ma duc pe afara sa ma calmez si dupa aceea iti zic totul, bine?Si iesi fara sa mai astepte raspunsul meu.

Ioi, mi se pare ca personajul asta este maltratat in familie. Bunicul lui nu pare tocmai genul de persoana draguta; de fapt, cam nimeni din familia asta nu imi pare tocmai de treaba. Ma intriga felul cum ai continuat povestea, si chiar vreau sa citesc mai departe.
Actiunea o descrii bine, dar pentru mine, tot este putin cam grabita (din nou, eu sunt obisnuita cu povesti cu capitole mult mai lungi si, implicit, actiune care se desfasoara in voie). Imi place ca ai mai imbinat modurile de expunere, dar tot ar mai merge ceva descriere, dupa gustul meu.
Astept continuarea.
Bunicul tot ma sperie.

Multumesc mult pentru comentariu. Stiu ca grabesc actiunea, dar asta e doar la inceput.

Se facuse deja 11:30 seara si bunicul inca nu se intorsese.In camera luminata doar de razele lunii ramasesem doar eu si cu Edwin care ma intreba cum ar trebui sa ma simt acum ca am aflat ceva important ce a fost ascuns de mine timp de 15 ani de catre ceilalti membri ai familiei.

-Cum ma simt? Mandru,puternic si totusi rusinat si slab.

   Edwin tocmai se apuca sa zica ceva cand bunicul intra in sfarsit in camera.Se aseza pe unul dintre fotolii si scoase din el o pipa.

-Fii atent la ce iti voi zice ca nu voi repeta de sapte ori aceeasi poveste si ai face bine sa nu ma intrerupi, zice bunicul in timp ce isi aprinde pipa. Acum 1000-1500 de ani au existat doua entitati. Lumea le cunoaste drept binele si raul, dar ele se numeau altcumva. Cei doi apartineau unei specii de creaturi inaripate cu chip si trup de om. Cel care reprezenta binele era numit Angelus Vita de oameni si Manakel de catre ceilalti. Pe cand cel care reprezenta raul era Angelus Mortis, nume dat tot de oameni si Fidias de catre ceilalti. In lupta lor eterna de a salva sau a distruge lumea, cei doi s-au decis sa puna capat razboiului, dand lovitura finala in acelasi timp. Ciocnirea celor doua arme-nu ma intreba ce arme au fost ca numai timpul stie exact ce si cate arme au folosit cei doi- a cauzat o explozie de proportii care l-a aruncat pe Manakel in corpul unui om, iar pe Fidias nu l-a mai vazut nimeni de ceva timp-iti dadeai seama pe unde e dupa raul pe care il lasa in urma- In orice caz, explozia cauzata, a afectat din fericire,slava Domnului ca au fost doar atatia, un anumit numar de oameni. Acestia au primit anumite puteri pe care le-au transmis genetic primului copil. Cativa ani mai tarziu Manakel a renuntat definitiv la puterile sale dandui-le fiului sau uman, iar acesta fiului sau fiicei sale si tot asa pana cand s-a nascut bunica ta. Din pacate suferea de cancer si in 1974 trebuia sa moara, cand Asociatia i-a oprit complet aceasta boala special pentru a avea grija de urmatorii oameni care detin puterile lui Manakel. "Alesii" asa le zicea ea, sau "Blestematii" erau numiti cei cu aceste puteri deoarece cat timp traiau cu ele pericolul era la tot pasul. Cand s-a aflat, stirea asta era pe prima pagina a ziarelor, iar cativa ani mai tarziu cand te nascusesi, Fidias a aparut pentru prima oara chiar in camera aceasta, incercand sa te ucida. Bunica ta era o femeie chiar viteaza si tocmai de aceea m-am si indragostit de ea. Ea s-a luptat cu Fidias si din pacate a pierdut lupta, dandu-si viata pentru a te proteja. In momentul in care am ajuns acasa si am gasit-o intinsa pe podea intr-o balta de sange, am jurat ca demonul acela hidos va pieri de mana ta odata pentru totdeauna. Si ca sa fim siguri ne-am transferat cu totii puterile noastre in tine cand erai bebelus.Ma rog, toti in afara de Edwin care s-a casatorit cu verisoara ta Sophie de-abia la trei ani dupa aceasta intamplare nefericita. Si acum sa vorbim despre aceasta Asociatie si cam ce ar contine ea. Pai,in primul rand a fost infiintata de primul om inzestrat cu puterile lui Manakel si avea ca scop descoperirea si protejarea puterilor, precum si a urmasului sau urmasilor lui Manakel de eventualele pericole si atacuri mortale. Apoi ar mai fi si cate ceva de spus despre cele trei ordine ale cavalerilor. Daca ar fi sa fac o ierarhie, ordinea ar fi urmatoarea: Ordinul Cavalerilor de Lemn, care protejeaza oamenii obisnuiti de atacuri magice- sunt ca un fel de gardieni ai lumii oamenilor- apoi ar veni Ordinul Cavalerilor de Smarald, care ucid si ascund de ochii oamenilor toate creaturile magice, de orice tip, fie ca sunt ucigase, fie ca sunt inofensive toate trebuie sa dispara din fata unui om- sunt un fel de hingheri daca vrei sa le spui asa- si mai este si Ordinul Cavalerilor de Piatra care are cel mai important rol din toata Asociatia. Si crede-ma ca Van Hellsing pune mare pret pe cei din ultima ramura. Ei sunt cei care cauta Alesul si il conving sa lupte alaturi de ei pentru a invinge raul odata pentru totdeauna. Aaa,era sa uit sa iti spun si cateva cuvinte despre Alucard Van Hellsing. Daca ti-e sortit sa te intalnesti cu el si sa te lupti, mai bine fa cale intoarsa si pleaca cat poti de repede de acolo. Alucard este cel mai puternic om pe care l-am vazut vreodata. Nici macar bunica ta nu l-a invins vreodata. De fapt sincer sa fiu nimeni nu l-a invins vreodata. De unde a aparut? Nimeni nu stie,si pe bune omul asta ar primi imediat premiul Nobel pentru stiinta. Sa tot fi trecut vreo 250-300 de ani si tot pare ca nu a imbatranit.Atuul lui cel mai de pret este Ordinul Cavalerilor de Piatra si iti zic de pe acum: Daca confirmi ca ai primit scrisoarea, iti semnezi sentinta la moarte. Bunica ta de ce crezi ca nu a refuzat? Iti zic eu: Pentru ca stia ca Alucard o va vindeca de cancer doar daca se va alatura asociatiei. Intrebari?

-Pai ar cam fi cateva. Cum va-ti transferat puterile in mine daca doar primul nascut primeste puterile acestui Manakel?

-E o intrebare buna ce ar fi pus-o oricine si la care as fi raspuns in felul urmator: M-am nascut cu puteri magice, iar cand m-am insurat cu bunica ta si l-am avut pe Jacob, acesta s-a nascut cu o parte din puterile lui Manakel.La fel s-a intamplat si cu Simone si Diana. Alte intrebari?

-Cum stii ca Alucard asta e la fel de tanar ca acum 250-300 de ani? l-am intrebat foarte curios

-Stiu pentru ca i-am cercetat amintirile odata. Si noroc ca mi-a sters doar luptele pe care le-a avut. Cred ca stia ca ziua asta va veni si de aceea mi-a lasat chipul lui in minte pe parcursul anilor.

Fascinat de raspunsul bunicului singura intrebare pe care am reusit sa o mai pun in seara aceea a fost urmatoare:

-Se poate sa o mai spui odata te rog mult?

-Hm...incepu bunicul sa zambeasca. Nu-ti forta norocul,uriasule. Maine dimineata la ora 9:00-9:30 sa fii in curtea din spate pentru primul tau antrenament.In regula?

-Da, sa traiti!

Iesind din camera cu Edwin, am inceput sa visez cu ochii deschisi toata povestea relatata de bunicul meu cu doar cateva minute mai devreme.

-Noapte buna, Edwin,murmurasem cu capul in nori.

-Noapte buna si tie, George.Si nu uita:daca se intampla ceva cheama-ma si voi fi acolo.

-Ok! Sa ai o seara faina in continuare.

-La fel.Hai la culcare ca e tarziu deja si maine ai o zi lunga.

-Stiu si eu asta! Si intrand in camera mea m-am aruncat direct in pat fara sa ma mai schimb in pijamale sau sa ma descalt de adidasi.

Un mic avertisment: capitolul acesta are o scena mai dubioasa, dar nu se intampla nimic dubios. Am vrut doar sa stiti


Ora patru dimineata. Nu puteam dormi. Ma tot batea gandul sa merg in parc sa ma plimb. M-am ridicat din pat si m-am strecurat tiptil pana afara. Ajuns in fata portii am facut stanga spre parc si am inceput sa alerg cat ma tin picioarele pana acolo. Oprindu-ma in fata parcului, am observat o intunecime prin care nici macar cu lanterna nu puteam sa o strabat. Chiar si acum, dupa 20 de ani cand va scriu aceste randuri, vad intunericul acela etern si umbra sinistra care intrase in el. Urmarind silueta am ajuns intr-un final intr-un punct mort. Personajul tocmai disparuse. Am continuat sa merg inainte, sperand sa dau peste lacul in care imi placea sa ma arunc atat in zilele si noptile calduroase, cat si in cele in care trebuia sa meditez la un subiect atat de important cum era acesta. Inaintand din ce in ce mai mult, am inceput sa vad lacul putin cate putin. Am inceput sa alerg pana la el, uitand de o creanga pusa special de mine acum cativa ani pentru a rade de cei care se impiedicau de ea. Dar acum eu eram cel care se impiedicase de ea. Vai,doamne! Ce bine ca nu era nimeni prin preajma sa rada de mine. In orice caz, am anticipat mereu aceasta situatie, asa ca din reflex am cazut cu palmele pe pamant-exact ca la flotari- neavand nici macar o zgarietura cand m-am ridicat.
M-am indreptat spre marginea lacului. Luna plina care apunea pentru a face loc soarelui se reflecta atat de frumos in lac, incat era imposibil sa nu ma arunc in el. Mi-am dat jos tricoul. Apoi m-am dezlegat la adidasi si i-am pus deoparte. In cele din urma, mi-am dat jos si pantalonii, ramanand doar in boxeri. Ma pregateam sa sar cand mi-am dat seama ca am uitat ceva. Am aruncat o privire spre hainele mele am realizat imediat ce. Am uitat sa le ascund undeva, ca nu cumva sa le fure cineva. Le-am ascuns intr-un coltisor, numai de mine stiut si cu ocazia aceasta mi-am lasat si lanturile cumparate de la mare. In sfarsit am sarit in apa. Aceasta era rece ca gheata, exact cum imi placea mie. Inotasem deja de cateva ori cand am realizat ca nu eram singurul om nocturn care inota la ora asta. Aproape de malul pe care se aflau lucrurile mele un om tocmai isi dadea tricoul jos. Luna ii descoperea pieptul musculos si fara cusur. Si-a dat jos adidasii si pantalonii ramanand doar intr-o pereche de boxeri rosii.
-Hei,pustiu' ai de gand sa te uiti la mine in continuare sau sa te intorci la inotul tau?
Indreptandu-ma spre mal i-am raspuns ca mi-ar placea sa le fac pe amandoua in acelasi timp, dar din pacate trebuia sa plec.
-Cum vrei, dar sa stii ca am vazut privirea din ochii tai si stiu la ce te gandeai.
-Serios? Intrebasem putin speriat din cauza faptului ca putea sa imi afle secretul si sa ma santajeze intr-un fel sau altul.
-Da, vrei sa imi atingi pieptul, sa simti pasiune si mai ales ceva aventura din partea unuia ca mine.
Devenisem putin usurat, dar din ce in ce mai speriat. Tipul cu care stateam de vorba era de fapt unul din aceia care se culca numai cu baieti.
-Si ia ghici, continua, si eu am chef de o mica partida, asa ca ia fi tu un baiat cuminte si stai in genunchi sa primesti ceva bun de la taticul tau, zise in timp ce isi mangaia organul genital cu mana dreapta.
-Scuze ca iti zic, dar mie imi plac numai fetele. Si luandu-mi toate lucrurile de unde le-am lasat am fugit incotro vezi cu ochii departe de acel maniac pedofil.
Imbracandu-ma cativa kilometri mai departe de acel om, am inceput sa constat, din nou, ca nu eram singur intunericul acela. Nu! Mai era cineva acolo,asteptand ceva de la mine. In orice caz nu era pedofilul acela. Era ceva cu mult mai rau si mai sinistru decat ce am intalnit la intrarea parcului.
-Cine e? incepusem sa intreb pe un ton infricosat in timp ce imi puneam pantalonii. Dar nimic. Nu se auzea chiar nimic. Nici macar greierii sau broastele. Cred ca mai bine ar fi fost daca as fi ramas cu tipul ala si...Nu! Ce tot spun? Mai bine ar fi fost daca as fi ramas acasa. Punandu-mi in sfarsit si tricoul si lanturile, m-am incheiat la adidasi si mi-am dirijat pasii spre casa. Mergand linistit am auzit dintr-o data zgomote de pasi in urma mea...dupa care o creanga rupta...si in cele din urma o soapta sinistra si rece ca gheata se facu auzita in linistea aceea eterna:
-George, de ce pleci? Eu vreau doar sa te vad.
-Ei bine eu nu! murmurasem mai mult pentru mine in timp ce grabeam pasul.
Alergand si tot alergand, m-am impiedicat pentru a doua oara in acea seara de o creanga. Avand gestul reflex de a cadea in maini, am reusit sa ma ridic rapid si sa vad aparand doi ochi albastri in fata mea. Doi ochi albastri, limpezi ca apa. Doi ochi albastri care se uitau insistent la mine. Doi ochi albastri care ma tineau pe loc. Incercam sa strig, dar doi ochi albastri imi spuneau sa tac. Incercam sa ma opun, dar doi ochi albastri imi spuneau ca nu am de ce. Negasind nici o solutie de a scapa de acei doi ochi albastri, mi-am amintit de sfatul lui Edwin si am urlat in gand cu speranta ca poate ma va auzi cumva, dar nu avea cum sa ma auda, doar nu o fi vreun telepat. "Edwin, ajuta-ma te rog! Ajuta-ma, Edwin! Sunt in parc si doi ochi albastri nu ma lasa sa ma misc. Edwin, te rog ajuta-ma".
Secundele trecura foarte greu, dragii mei prieteni si stiam deja ca Edwin nu va veni niciodata sa ma salveze. Sub acei ochi albastri aparu un zambet alb si o lama argintie si foarte ascutita aparuta din senin, imi mangaia frumos pielea gatului.
-Cat am asteptat momentul asta, baiete,rosti creatura cu ochi albastrii pe un ton relaxat si totusi agitat. Momentul in care povestea ia sfarsit odata pentru totdeauna.
Speriat de propria mea moarte, nu am realizat deloc ca din cer cazura rafale de foc, care facu creatura sa se dea mai in spate, si nici faptul ca deja eram intins pe pamant in urmatoarea secunda.Totusi am reusit cu greu sa vad trei lucruri:silueta lui Edwin interpunanduse intre mine si posesorul acelor doi ochi albastri, fuga lui, precum si chipul acestuia. Avea un par blond deschis, tuns foarte scurt, si o piele alba, iar pe mana dreapta avea un punct rosu, care daca nu as fi aflat mai tarziu de unde este as fi crezut ca e un stigmat. Dupa ce tipul infiorator fugi in adancul parcului, Edwin isi puse mainile deasupra mea si incepuse sa murmure ceva care imi dadea energie destula sa merg pana acasa.
-Mersi mult!
-N-ai pentru ce, rosti el foarte vag, dar acum ai de dat niste explicatii cand ajungem acasa. S-a inteles?
-Da, Edwin.
Am ajuns acasa teferi si nevatamati. Tocmai la timp sa-l vedem pe bunicul care ne astepta in fata portii speriat. Probabil ca l-a vazut pe Edwin fugind de acasa dintr-un anume motiv. Vazandu-l ca s-a intors odata cu mine din parc a intrebat ce s-a intamplat.
-Pustiul a fost atacat, murmura Edwin mai mult pentru sine.Atacat si paralizat de Fidias. Daca ajungeam cateva secunde mai tarziu, povestea s-ar fi incheiat cu mult inainte de a fi inceputa.
-Ti-ai iesit din minti?incepu brusc bunicul sa urle la mine, ce poti sa cauti in parc la ora asta?
Calmandu-ma, am inceput sa relatez amanuntit tot ce s-a intamplat in parc,omitand faptul ca m-am aruncat in lac. Adica pe bune ai mei ar fi inebunit daca ar fi auzit una ca asta.Noroc ca focul lui Edwin imi uscase complet parul. Intreband de unde avea Fidias acel punct rosu imens, bunicul se multumi sa spuna doar atat:
-Acel punct e semnatura bunicii tale pe corpul uman al demonului. Cand Fidias se pregatea sa te omoare, bunica ta a creat un tepus de sange care i-a strapuns demonului mana.    Acesta a plecat, speriat probabil de surprizele bunicii tale. In orice caz ma bucur ca nu s-a vindecat rana, si nici nu cred ca se va vindeca vreodata. Si acum ca ai aflat cum arata Fidias, la culcare. Si tine minte: daca te mai prind ca te furisezi noaptea ca sa mergi in parc sa te arunci in lac, de la mine nu mai vezi nici antrenament si nici vorba de la mine. Inteles? Zise pe un ton autoritar.
-Da, sa traiti! Si m-am dus in camera mea fara sa ma intreb de unde stia el ca m-am aruncat in lac. Eeh, dar ce mai conteaza? Singurul lucru important la ora aceea a fost faptul ca m-am aruncat in pat, iar fara sa ma schimb de pijamale si uitandu-ma la ceas, am constatat ca se facuse deja 5:30. "O sa scap eu de el",imi spuneam eu in timp ce incepuse sa ma ia un somn lung si fara vise.

Bun dupa ceva timp pierdut pe la munca si facultate am reusit si eu sa revin cu, continuarea. Si ca sa ma revansez pentru indelungata mea absenta v-am lasat chiar doua capitole. Sper sa va placa


La ora 7:00 AM eram deja in bucatarie si imi prajeam niste oua cand intra Alice, alta verisoara de-a mea. In total erau trei verisoare. Sophie cea lunatica si atenta in acelasi timp. Emily, sora geamana a lui Sophie care era mai cu capul pe umeri. Si mai era si Alice. In ciuda faptului ca avea un par de un rosu inchis si era tunsa scurt, ea era singura care reusea sa ma convinga rapid sa ii spun ce aveam pe suflet.
-‘Neata, Jack! Spuse Alice pe un ton vesel. Ea mereu imi spune altcumva in fiecare dimineata datorita faptului ca se plictisise sa imi tot spuna George. Se pare ca azi era Jack. Mai bine decat omul G. Ce avem la micul dejun?
-Pai mi-am facut pentru mine niste oua, dar daca vrei iti fac si tie.
-Nu multumesc. Stii bine ca eu nu prea mananc la micul dejun.
-Mda, chiar uitasem complet. Si nu minteam deloc. Inca de la intalnirea cu Fidias nu puteam sa mai tin nimic minte.
-Si ce s-a intamplat aseara? Ma intreaba pe un tonul ei interesat de o poveste buna. Din ce am auzit de la bunicul, am realizat ca ai omis niste amanunte.
-Da, am omis cateva. Si punandu-mi ouale din tigaie in farfurie m-am dus la masa si am inceput sa ii povestesc tot ce s-a intamplat cu lux de amanunte si fara sa omit ceva. Slava Domnului ca macar asta imi mai puteam aminti. Alice deveni foarte surprinsa cand ajunsesem la partea in care m-am aruncat in lac si la ceea ce zisese pedofilul acela. Terminand micul dejun si povestea in acelasi timp, am observat ca se facuse deja opt fix. Uitasem ceva important...ceva ce nu trebuia niciodata uitat.
-Mai ai doar o ora pana la prima ta lectie, murmura Alice.
-Asta era! Am uitat de prima lectie de antrenament, am rostit eu pe un ton ce parea ca tocmai am gasit aur in farfurie. Mersi, Alice.
-Cu mare placere, Jack.Si ridicandu-se de la masa se indrepta spre usa cand intra mama in bucatarie.
-‘Neata,George!Cum ai dormit aseara?
-Destul de bine, pot sa spun. In afara faptului ca l-am intalnit pe Fidias in parc si era cat pe aci sa ma omoare, totul a mers de minune.
Mama auzind asa ceva se inalbi la fata si tot ce putu sa spuna era un murmur pe care am reusit cu greu sa il percep:
-Ce face?
Ahhh! Fir-ar! am uitat sa o intreb pe Alice cati membri ai familiei cunosteau povestea ca sa stiu cui sa nu ii spun.
-Da! Am fost atacat si noroc ca a venit Edwin dupa mine sa ma salveze. Doamne Dumnezeule, nu pot sa cred ca nu l-ai auzit pe bunicul urland la ora cinci si ceva dimineata!
Mama devenind din ce in ce mai nervoasa facu stanga imprejur si se indrepta spre camera bunicului din cate puteam deduce. Asa ca m-am ridicat si eu de la masa si mi-am indreptat pasii in camera mea. Ajuns aici pornesc calculatorul si dau boxele pe volum mediu, astfel incat sa nu o trezesc pe Sharon, sotia unchiului Jacob. Ultima piesa redata in Windows Media Player era melodia"Columb"tot de la Alternosfera. Am schimbat playlistul cu cel de la Sabaton. De obicei,dimineata ascult Sabaton sau Metallica sau ceva rock(ca sa ma trezesc), la pranz ascult ceva punk-rock, iar seara ascult rock-ul alternativ romanesc. Tocmai incepuse melodia mea preferata"Primo Victoria" cand cineva batuse in usa.
-Intra!
Usa se deschise si in camera intra Simone, mama lui Alice. Am pus melodia pe stop.
-Buna! Am auzit ce s-a intamplat aseara si am venit sa vad daca esti bine.
-Da...sunt bine. Nu-ti face griji pentru mine ca pot si eu sa fac fata anumitor situatii. Si,cum stii prea bine, o sa trebuiasca sa ma descurc pe cont propriu dupa incheierea antrenamentelor.
-Stiu, dar Michael si cu Diana sunt ingrijorati in privinta antrenamentelor. Se tem ca pana la urma,dupa terminarea lor tu vei pleca de acasa sa il invingi pe Fidias. Si cu acestea iesi din camera mea avand grija sa inchida usa in urma ei. Am apasat pe butonul de replay si am inceput sa cant versurile melodiei"Primo Victoria". In sfarsit se facuse ora noua. Stingand calculatorul, mi-am indreptat pasii spre curtea din spate.
Odata ajuns aici, gasesc totul schimbat. In primul rand aici obisnuia sa fie iarba deasa, iar acum pamantul din curte era gol de parca nu crescuse niciodata un fir de iarba prin zona asta. Apoi sezlongurile si umbrelele cu care eram obisnuit pana acum,disparusera si ele. Si nu in ultimul rand bunicul ma astepta in mijlocul acelui teren de "antrenament". Ceea ce imi atrase atentia la el era un medalion asezat frumos la gatul bunicului. Era prima oara cand il vedeam cu el. Medalionul avea o culoare de un maroniu deschis si detinea forma unui octogon avand mijlocul,care-trebuie sa precizez- continea un diamant rosu inconjurat de unul portocaliu, tras mai in fata. Restul laturilor impinse mai in spate aveau doar cate un diamant portocaliu pe fiecare parte. Acesta parea sa emane o putere ciudata si totusi arata de parca nu te putea ajuta cu nimic.
-In sfarsit ai venit, se bucura bunicul. Credeam ca nu mai ajungi deloc.
-Si eu credeam la fel, daca nu imi amintea Alice de treaba asta. Am pasit inainte cu incredere pana am atins limita normala de doi metri in fata bunicului. Medalionul a inceput deodata sa straluceasca vag.
-Aaa! Probabil te intrebi ce face medalionul asta,nu? Ei bine,aseara dupa ce ai plecat a doua oara in camera ta-adica atunci cand a-ti facut acea intrunire-am convins Asociatia sa imi dea un medalion de-al Ordinului Cavalerilor de Lemn, pentru a te antrena. M-am rugat de Luca si pana nu i-am zis ca Fidias te poate ataca oricand,nu a fost de acord sa mi-l dea.
-Lectia numarul unu: totul se bazeaza pe imaginatie si concentrare. Cu cat arma e mai mare cu atat concentrarea va fi mai mare. Cu cat concentrarea e mai mica cu atat arma sau scutul va disparea mai repede. Si stii foarte bine ce inseamna asta...
Stiam foarte bine. Intelesesem asta inca de cand am intalnit acei doi ochi albastri.
-Fii atent aici, spuse bunicul si apuca medalionul. Acesta-medalionul-emana o stralucire mai mare, de data aceasta destul de asemanatoare cu cele aparute in camera mea atunci cand toti erau impietriti de groaza. Deci de la medalion se trageau acele lumini stranii. Stralucirea incepu sa se piarda, iar bunicul isi lua mana de pe medalion, isi intinse mana dreapta si din ea iesi o lumina.Aceasta incepu sa contureze forma unei bari mari cu o ridicatura intr-unul din capete. Lumina se disipa facand loc unei coase uriase foarte infioratoare si grozava in acelasi timp.
-Acum tu!
Am incercat sa ma concentrez asupra unui pumnal. Prin urmare am inchis ochii si ceva cald parca imi atinse mana. Am deschis ochii si am observat doar lumina care disparea din mana mea dreapta.
-Nu e nimic. Esti de-abia la inceput. Mai incearca.
M-am concentrat din nou si de data aceasta am lasat caldura sa imi atinga palma. Am simtit ceva metalic. Am strans palma dreapta, reusind sa apuc manerul si sa deschid in sfarsit ochii. Acum aveam in mana pumnalul la care visam de o viata intreaga. Era un pumnal mare si avea gravat cuvantul viata pe o parte si moarte pe cealalta, iar manerul avea in capat un cap de vultur ce avea ca ochi doua rubine foarte mici.
-Foarte bine! Rosti bunicul impresionat. Acum incearca sa iti creezi o sabie.
Tinand de data aceasta ochii deschisi mi-am imaginat o sabie simpla. Reusind sa simt inca o data caldura, am apucat manerul armei si am vazut de data aceasta in mana mea o sabie nou nouta. Bunicul isi crea si el in tot acest timp o sabie si imi zise.
-Lectia numarul doi:trebuie sa ramai concentrat asupra armei si asupra luptei in acelasi timp!
Intelegand mesajul transmis, mi-am strans si mai tare arma si am inceput sa alerg spre bunicul, ridicand sabia in acelasi timp. Cum il ating cu taisul acesteia, bunicul dispare, urmand ca in secunda urmatoare sa ii simt varful sabiei atingandu-mi ceafa.
-Lectia numarul trei:nimic nu e ceea ce pare!
Rotindu-mi sabia, vad ca batranul iar dispare. De data asta stiam la ce sa ma astept si intorcandu-ma, am reusit sa imi ciocnesc sabia cu a lui, simtind in acelasi moment varful sabiei lui in ceafa mea. Eram debusolat. Cum a reusit sa se multiplice?
-Lectia numarul patru:inamicul mereu joaca si va juca murdar!
Incepand sa devin din ce in ce mai enervat, mi-am transformat rapid sabia intr-o coasa si i-am distrus clona. Facand o rotire de 180 de grade ii lovesc sabia cu lama coasei, avand ca efect un zambet diavolesc al acestuia. Uitandu-se ciudat la mine, scuipa in secunda urmatoare un fum albastru care ma orbi complet cateva secunde, timp in care arma imi dispare si bunicul imi puse piedica asezandu-mi in urmatoarea secunda varful sabiei pe piept.
-Lectia numarul cinci:intotdeauna sa te astepti la ce e mai rau de la inamic!
Facandu-si arma sa dispara, acesta isi intinde mana dreapta si ma ajuta sa ma ridic pentru ca in urmatorul moment sa imi puna iar piedica. Retinand deja lectia numarul trei i-am evitat piedica facand o rotire in spate si creand o plasa care cade deasupra lui in acelasi timp. Plasa cade cu succes si coasa nu intarzie sa apara si sa ii inconjoare gatul.
-Foarte frumos, baiete, dar ai uitat ceva. Si gatul imi fusese prins intre bratul si antebratul bunicului. Coasa imi dispare iar din mana. Ai uitat lectia numarul cinci:intotdeauna sa te astepti la ce e mai rau de la inamic. Eu respirand din ce in ce in ce mai greu l-am apucat cumva de partea din spate a tricoului si am reusit il arunc pe spate. Creand din nou prima arma, am sarit avand grija sa nu lovesc burta bunicului si i-am pus pumnalul la gat. Cu mana stanga in schimb am creat alt pumnal cu care l-am lovit pe cel care se furisa in spatele meu. Mai vedeam cateva clone care se apropiau de mine. Am inchis ochii si mi-am concentrat asupra unor tepi iesind din pamant si lovind toate clonele. Am aruncat intr-un final pumnalele si m-am dus mult in spate, urmand sa pun in urmatoarea secunda mainile pe pamant. Mii de tepi ascutiti se iveau din pamant distrugand toate clonele. Si tocmai atunci am observat ca bunicul era in tot timpul acesta asezat pe un scaun langa ceilalti membri ai famliei si bause in tot timpul asta in care eu m-am luptat o cafea la o masuta aparuta de nicaieri. Enervat la culme de aceasta isprava de-a lui mi-a venit o idee geniala in minte. Asa ca am pus inca o data mainile pe pamant si m-am concentrat asupra bunicului care doream sa fie catapultat in spatiu de un piston metalic aparut din pamant.
Nu se intamplase nimic. Punand mai mult suflet in ceea ce vroiam sa fac am observat, cu tristete ca rezultatul era acelasi. Ridicandu-ma, am constatat ca bunicul se uita la mine.
-Ce incerci, baiete sa faci? ma intreba bunicul original. Nu ti-ai dat seama ca nu poti face nimic atata timp cat am medalionul asta la gat.
-Oooh...adica asta,zisesem pe un ton ironic in timp ce ridicam mana dreapta si ii aratam medalionul pe care il purtase cu doar cateva secunde mai devreme. Lectia numarul trei:nimic nu e ceea ce pare.
Bunicul mirat se uita la gatul sau si observa ceea ce facusem de fapt. Vedeti voi,in momentul in care tepii au distrus clonele si l-am vazut pe bunicul,am lansat si niste tepi foarte mici care sa taie sforile medalionului. Cand am pus prima oara mainile pe pamant a fost ca sa creez o groapa adanca cu un fel de capac invizibil care sa estompeze si sa ascunda momentul caderii medalionului. Iar a doua oara a fost ca sa il pot muta pe sub pamant si cand m-am ridicat atunci a fost clipa cand am apucat medalionul. Stiam ca bunicul ar putea sa imi citeasca gandurile asa ca am scos de nu stiu unde o idee vaga cu el catapultat in spatiu.
Batranul mirat si speriat de cele intamplate s-a uitat imprejur sa vada cum am facut trucul asta. De abia cand se ridica si cazu cu piciorul in groapa facuta la inceput, mintea i se lumina brusc si incepu sa rada cu hohote.
-Nu pot sa cred ca a reusit in felul asta sa ma prinda cu garda jos, spuse bunicul in timp ce radea. Sincer,chiar nu pot sa cred. Si ce ai folosit ca sa tai sfoara? Nu-mi spune!imi dau eu seama.A i folosit tepi mititei nu? Mereu merge chestia asta. Incepu sa se calmeze. Dar,acum serios vorbind. Daca faci asa si cu Fidias atunci cu siguranta ii vei incurca planrile. Antrenamentul pe ziua de azi s-a terminat. Buna ziua!
-Buna ziua!ii raspunsesem obosit in timp ca ma duceam la masa.



Ma indreptam spre bucatarie sa vad ce mi-a facut mama de mancare cand Edwin ma intreba daca pot sa stau un minut de vorba.
-Sigur, Edwin. S-a intamplat ceva?
-Nu,vroiam doar sa te felicit pentru iscusinta de care ai da dovada in lupta ta cu bunicul. Stii,cand am cerut-o pe verisoara ta de sotie, el nu era deloc de acord. A zis ca numai daca demonstrez ca am ce imi trebuie pot sa o am pe Sophie. Inainte,cand apartinea si el Asociatiei, avea un medalion asemanator cu acesta,doar ca ii se spunea sigiliu pe vremea aceea. Oricum de demonstrat am reusit sa ii demostrez ca am puteri magice, reusind sa ma casatoresc intr-un final cu Sophie...
-Scuze ca te intrerup, dar bunicul a facut parte din Asociatie?
-Da! Tu unde crezi ca a cunoscut-o pe bunica? El era al doilea motiv pentru care ea a acceptat sa intre in asociatie.
-Inteleg...Si ce se intampla daca nu confirm primirea scrisorii?
-Asta va trebui sa il intrebi pe bunicul tau. Felicitari inca o data si scuze ca ti-am luat din timp.
-Nici o problema, Edwin...Nici o problema.
Intrand in bucatarie,singurul lucru pe care am reusit sa il vad a fost o mama foarte vesela. Am intrebat-o ce avem la pranz pe ziua aceea.
-Am facut ceva special pentru campionul nostru. Pene Riggate cu busuioc, cascaval, oregano si diverse condimente. Bravo tie.
-Bravo tie, uriasule! Se auzi si vocea tatei.
-Multumesc mult. Si punandu-mi o portie exagerat de mare, ma asez la masa si infulec ca un animal care nu a mancat de cateva zile bune. Antrenamentul asta chiar ca te face sa iti fie foame.
-Asa e mereu la inceput, dragul meu. Dar dupa un timp corpul tau se va obisnui si nu vei mai simti deloc senzatia asta de foame cand te antrenezi.
Terminand rapid pranzul m-am indreptat spre camera mea pentru a trage un pui de somn .Intrand,mi-am intins reflexiv mana dreapta dupa mp3 player-ul meu. Punandu-mi castile in urechi, am setat volumul pe minim,am pus melodia "Know your enemy"de la Greenday si am inchis ochii, neintrebandu-ma nici macar o singura data cum am reusit sa fac toate acele figuri sau cum am reusit sa inving in acea lupta...

Ora 20 se apropia rapid cand m-am trezit si parca tot imi venea sa ma culc la loc, dar trebuia sa ma duc la cina ca iar mi se facuse foame. La masa am avut un sos de legume cu ciuperci, foarte delicios dupa parerea mea. Dupa cina m-am schimbat in pijamale de data asta si am adormit de indata ce am atins perna.
         
                                 
Visam ca sunt in fata unei pesteri, iar dinauntrul ei rasuna glasul unei femei speriate. Incepand sa alerg spre intrare imi apare dintr-o data chipul lui Fidias in cale.
-Unde crezi ca te duci?
Ramanand calm mi-am dat seama ca a disparut asa ca am continuat sa alerg si am intrat in pestera. Aceasta era luminata de o multime de torte cu foc albastru asezate frumos pe fiecare perete lateral al pesterii. Inca ma indreptam spre femeia al carei glas il auzeam din ce in ce mai incet. Odata ajuns la o rascruce glasul ei inceta.
Nu am mai stat pe ganduri si am luat la nimereala drumul din stanga, capatul acestuia dezvaluindu-mi o usa neagra de metal. Era incuiata desigur, dar cumva in mana mea aparu o cheie. Incercand-o am constatat ca se potrivea. Am intrat in camera si ceea ce am vazut inca imi face sangele sa clocoteasca in vine. In camera aceea era facut un munte din cadavre de femei, barbati si copii de toate varstele, iar in varful acestui munte era asezata o creatura diforma. Avea un corp uman, dar ceea ce il diferentia de ceilalti erau coarnele de berbec asezate de o parte si de alta a capului sau si mainile si picioare solzoase, ce aveau o culoare infricosatoare -era o combinatie ciudata intre albastru inchis si argintiu- care se terminau cu gheare extrem de ascutite. Ceea ce era impresionant erau uriasele sale aripi negre ce ieseau din spatele creaturii. Aceasta tocmai isi linsese sangele de pe degete si rupsese un cap de bebelus cand imi observase prezenta.
-In cele din urma ai venit si tu nu-i asa? Ma intrebase cu o voce ragusita si infricosatoare.
Eu i-am raspuns ca da.
-Oi fi tu fiul lui Manakel, dar nu ai habar deloc ce te asteapta pana gasesti pustiul.
I-am raspuns din nou ca da. In fond avea dreptate.
-Ei bine nu stiu nimic asa ca lasa-ma in pace.
Am inceput sa-l amenint. I-am zis ca daca nu ma ajuta o sa le spun Cavalerilor de Smarald unde se afla si cum il cheama.
Monstrul devine din ce in ce mai speriat si mai furios. Se ridica in picioare si sari de pe munte drept in fata mea.
-Tu?! Sa ma ameninti pe mine? Tu stii macar cine sunt? Eu sunt cel ce va distruge lumea asta odata pentru totdeauna si voi bea sangele tuturor oamenilor incepand cu tine,mi-a zis si in urmatoarea secunda si-a infipt ghearele in pieptul meu. In ultimele clipe am vazut vad ca imi scoate inima si e gata sa o dea pe gat. In vis am inchis ochii pentru totdeauna pentru a ma trezi la realitate cu pijamalele pline de transpiratie. M-am uitat la ceas si am vazut ca se facuse deja ora opt dimineata. Dupa ce m-am schimbat de pijamale si de boxeri si le-am pus direct in masina de spalat mi-am dirijat pasii spre bucatarie. Mi-am prajit niste cartofi si i-am manancat in graba. Se facuse deja ora 8:55 dimineata si eu inca eram la masa. Am inceput sa fug la antrenamente si totul decurse mai bine. Azi am invatat sa creez vraji fatale si vindecatoare.

Zilele treceau foarte repede,antrenamentele mergeau din ce in ce mai bine,iar cosmarurile nu incetau sa apara.Cateodata visam ca Bestia ma fugarea printr-o padure sau printr-un cimitir intunecat.Alteori visam cadavrele pe care statea monstrul care se trezeau la viata si se plimbau pe strazi de parca erau din nou vii.
In sfarsit a inceput liceul si eu nici macar nu mi-am luat cele necesare pentru prima zi, dar cui ii pasa? Mie nu pentru ca aveam alta misiune. Putin emotionat, l-am rugat pe Edwin sa ma insoteasca pana la liceu. Era de acord. Cincisprezece minute mai tarziu eram in statia de metrou cand am constatat cateva fete de langa noi care se uitau pline de admiratie la Edwin.
El era mereu omul cu muschi daca i se putea zice asa.El avea un trup bine dezvoltat pe care orice barbat si l-ar fi dorit si pe care orice femeie l-ar fi ravnit. In orice caz, tocmai cand metroul aparuse in statie, observ faptul ca Edwin nu prea se simtea in apele lui.
-Edwin,e totul in regula?
-Da sigur! De ce sa nu fiu in regula?
-Nu stiu, dar mi se pare ca esti asa cam abatut azi.
-Nu,nu am nimic...stai linistit.
Intram in metrou si cobaram cateva statii mai incolo. Ajunsi la suprafata, ne oprim in fata unei florarii.
-Buna ziua! Ne saluta o fata de cum intraseram in florarie,ce sa fie?
-Aaaa...as vrea...incepusem eu.
-Un buchet de flori cu cea mai scumpa floare pe care o aveti.Si aveti grija sa fie cel putin 13 flori.OK?zise Edwin.
Florareasa, pe care din legitimatia ei se parea ca o chema Ana-Maria se uita ciudat la Edwin, intrebandu-se probabil daca glumeste sau daca avea sa plateasca pentru ele si se apuca sa efectueze comanda. Zece minute mai tarziu aveam in mana un buchet imens si frumos de crini asiatici.
-Va costa 195 de lei, va rog.
Edwin isi scoase portofelul si din el scoase o bancnota de 200 de lei.
-Restul puteti sa il pastrati dumneavoastra...sunt sigur ca va trebuie la ceva.
Ana multumindu-i din suflet ii spuse ca avea nevoie de cat mai multi bani pentru un nou telefon. Am iesit in sarsit din florarie si cinci minute mai tarziu am ajuns in fata portilor liceului. Aici Edwin se intoarse spre mine si isi puse mainile pe umerii mei.
-Esti sigur ca te descurci de aici?
-Da, asa cred.
-Nu uita ca tu esti singurul om care detine puterile lui Manekel, asa ca nu te da mare cu ele ca o patesti. In regula?
-Da, Edwin...zisesem cu o urma de regret. Tare mi-ar fi placut sa ii dau o lectie de neuitat celui care se lua de mine, dar din pacate nu se putea.
-Si inca ceva. Daca e nevoie de ceva cheama-ma si voi fi acolo.
-Si daca Fidias apare la scoala?
-Atunci fugi cat te tin picioarele pana acasa si discutam noi problema.
-Mersi pentru sfat, Edwin, murmurasem pe jumatate recunoscator. Si imbratisandu-l am pornit spre avizierul scolii. Intorcandu-ma putin,vad fara surprindere ca Edwin disparuse deja. Uitandu-ma inapoi la avizier, numele meu aparea pe foaia tabelata cu mare usurinta. Se pare ca am fost repartizat in sala 12 de la etajul 3.
Am intrat in liceu si am vazut ca nu era nimeni pe coridoare. "Poate ca sunt cu totii in clase"  imi ziceam in timp ce urcam scarile care ma duc la etajul 3. Tot la fel de repede am gasit si sala 12. Batand si intrand am observat ca sala era pe jumatate plina. Imi gasesc lejer un loc gol in spate (de obicei aceste locuri sunt cele mai dorite). Ceva timp mai tarziu eram cu castile de la mp3 in urechi si ii scriam un mesaj lui Edwin despre cum mi se pare liceul: "Este interesant...sunt tot felul de chestii amuzante, dar mai amuzant este ce le voi face eu daca se ia vreunul de mine:)) stai linistit ca doar il voi face sa alunece pe parchet si sa creada ca tocmai a fost lustruit:)" cam asa suna mesajul cand l-am trimis si cand un baiat ma batu pe umar sa ma intrebe daca e liber celalat loc.
-Da, sigur ca e. Poftim,ia loc, ii raspunsesem politicos in timp ce imi puneam casca inapoi. Uitandu-ma la el cum isi scotea o foaie un bloc de desen si un creion puteam sa imi dau seama ca avea un talent nemaipomenit. "Cred ca e timpul sa radem putin de cineva. "Si bagand mana in ghiozdan am creat un bloc cu desene superbe in creion si acuarele pe care l-am scos rapid, iar o secunda mai tarziu atentia lui a fost captata de desenele pe care se presupunea ca le-am facut. Vazand ca nu mai am nici o foaie alba, l-am intrebat daca mai are vreuna in plus. El surprins a rupt o foaie din blocul lui. In timp ce rupea foaia l-am intrebat ce muzica asculta, iar el mi-a raspuns ca ii place la nebunie sa asculte Sabaton.
-Serios? Uimit, i-am intins o casca si cand am vazut ca si-a pus-o am dat play pe melodia "Carolux Rex"varianta originala, in suedeza.
-Apropo eu sunt George, zisesem intr-un final si ii intind mana.
-Eu sunt Zack si imi strange mana. O strangere ferma, dar totusi puternica. Zack facea sala de vreo 3 ori pe saptamana din cate imi puteam da eu seama.
-Daca vrei, poti sa te uiti in desenele mele ca nu e nici o problema, il anunt in timp ce imi bag casca inapoi in ureche.
Zack uitandu-se in blocul meu ramase cu gura cascata, lucru care ma facu sa rad si sa imi opresc mp3. Se pare ca presupusele mele desene erau foarte realiste si tocmai de aceea il impresionasera atat de mult. In bloc erau cinci desene in total: unul era desenat in creion si reprezenta un fluture asezat frumos pe un fir de iarba, doua erau in acuarele si reprezentau aceeasi tema si anume cea a iubirii: in cele doua desene erau mereu doi indragostiti reprezentati in doua locuri diferite (unul ii reprezenta pe cei doi in fata unui apus de soare, iar celalalt ii reprezenta plimbandu-se intr-un oras. Iar celelate desene erau doar schite ale unor oameni pe care nu ii cunoasteam deloc.
-Cine sunt ei? Incepu el sa ma intrebe curios.
-Nu stiu...i-am vazut trecand pe langa mine si mi-a placut enorm de mult chipul lor...zisesem prima minciuna care imi trecu prin minte.
-Hei,salut! Ale cui sunt desenele astea? Ne intrebara doi baieti care se apropiara de noi.
-Eu stiam ca inainte de a pune intrebari cuiva e mai bine sa te prezinti inainte, ii replicasem.
-Scuzele noastre sincere. Eu sunt Martin, iar el este Oliver.
-Incantat de cunostinta.Eu sunt George, iar el este Zack. Si apropo desenele sunt ale mele, raspund eu in timp ce dadeam mana cu Oliver.
-Cat de smechere sunt. Pariez pe tot ce vrei tu ca fiecare desen are o poveste a lui,nu? Ma intreba Oliver.
-Nu chiar, dar daca va dati in vant dupa povesti va spun eu una plina de aventura, mister si ciudatenii. Ma rog, asta daca aveti timp sa ascultati o poveste ce ar dura o vara intreaga si inca nu ar fi terminata.
-Noi avem timp destul, imi raspunse Martin, dar credeti ca va puteti muta si voi in a doua banca de la mijloc ca vad ca locurile astea sunt ocupate si nu vreau sa creez probleme.
-Ok! Si ridicandu-ma de pe scaun ne indreptam spre a doua banca. Se pare ca urmatoarea era ocupata chiar de Martin si Oliver.
-Puteti sa stati aici permanent daca doriti.
-Ok, se poate sa incep povestea?
-Sigur! raspunse Zack pe un ton binevoitor.
Tocmai incepusem sa vorbesc pentru a nu-stiu-cata-oara cand intra in sala o femeie care se prezenta ca fiind diriginta noastra. Incepuse sa ne spuna regulile de conduita, in timp ce niste elevi mai mari ne lasau manualele pe banca. Tocmai cand sa ating primul manual, am simtit pret de o secunda o energie negativa de undeva din departare. Ignorand-o, mi-am bagat in ghiozdan cartile si l-am sunat pe Edwin sa ii spun ca intarzii putin, ca ma duc in parc cu colegii.
-Bine, dar sa ai grija sa nu se repete iar povestea.
-Stiu asta. Edwin...aaa ai simtit si tu?
-Ce?
-Cand era sa ating primul manual sa il bag in ghiozdan am simtit o unda de energie negativa venind din departare, ii spusesem lasand tonul mai jos sa nu fiu auzit de ceilalti.
-Fii cat se poate de precaut, imi spuse Edwin. Nu stiu ce ai simtit dar nu poate fi de bine daca l-ai simtit de la o distanta atat de mare.
-In regula. Ne vedem acasa. Saluta-i pe ceilalti din partea mea. Salut! Si inchizand telefonul am alergat sa ii prind din urma pe Zack, Martin si Oliver.
Ajunsi in parc ne gasim un loc umbros destul de mare unde sa ne putem aseza cu totii si incep sa ii intreb daca s-au asezat cu totii comod pe iarba, raspuns la care toti mi-au zis ca da.
-Asa deci...mai intai am cateva rugaminti. Mai intai si mai intai va rog sa nu ma intrerupeti deloc. Daca aveti nevoie la baie, chiar va rog sa va abtineti.Ok?
-Ok! Zisesera toti trei in cor.
-Bun si a doua rugaminte este aceea de a nu ramane mirati ca spun povestea la persoana intai, ca asa iese cel mai frumos. Asa ca stati linistiti si fiti pregaiti sa ascultati o poveste cum nu a-ti mai auzit niciodata.
-Bine,acum tu esti cel care ne opreste din a asculta povestea.

                             

Trecusera deja trei ore cand ajunsesem sa le povestesc despre intunericul pe care l-am vazut la intrarea in parc si inca cateva ore bune pana cand le-am povestit despre cosmarurile mele si despre unda de energie pe care am simtit-o cu cateva ore mai devreme.
-Si uite asa am ajuns sa va spun aceasta poveste fara inceput si fara sfarsit, zisesem pe un ton triumfator. Deci cum vi se pare?
Se pare ca povestea i-a facut pe Zack,Martin si Oliver sa ramana cu gurile cascate la propriu. Cand au realizat ca mi-am terminat de spus povestea singurul care reusi sa spuna ceva a fost Zack:
-Wow! a fost superba! Si cei trei incepura sa ma aplaude pentru povestea spusa.
-Pe asta nu ai inventat-o pe loc, este?ma intreaba Martin pe un ton suspicios.
-Nu, doamne fereste. Ce crezi? Ca magia exista cu adevarat? Incepusem sa rad usor.
-La cum ai spus povestea asta s-ar parea ca eu unul am inceput sa cred in magie.
-Spune-ne te rugam, e reala povestea? Ma intreaba Oliver plin de curiozitate.
-Pai...adevarul e...ca povestea...nu e reala, v-am spus-o ca vreau sa urmez un curs de teatru si vreau sa vad daca pot sa imit un rol destul de bine incat sa pot juca in piese.
-Pai daca spui,povestea asta si la auditii, clar ca mergi mai departe cu trei de da, ma incuraja Zack. Ma rog o sa le ia cam o jumatate de zi, dar merita.
-O doamne! Incepusem sa imi dau o palma tare pe frunte. S-a facut foarte tarziu, spusesem in timp ce ma ridicam de pe iarba si imi iau ghiozdanul. Tre' sa plec,baieti. Ne vedem maine la scoala, urlasem cu spatele la ei si ridicandu-mi mana dreapta in semn de salut.
Alergand grabit pana acasa, am intrat in primul bloc pe care l-am nimerit si devenind invizibil am urcat scarile pana pe acoperis. De acolo m-am pregatit intens si am sarit de pe un bloc pe altul, pana am ajuns la mine in zona si a trebuit sa fiu mai usor in cazatura. Stiti,cartierul meu era dominat de case normale si daca se intampla sa lovesc prea tare intr-un acoperis, atunci puteam sa il sparg. Si atunci adio lupta mea cu Fidias. In sfarsit am ajuns in fata portii si noroc ca nu era nimeni in momentul in care am devenit din nou vizibil. Intrand in casa, imi cer scuze ca am intarziat, dar ma plimbasem prin parc cu noii mei prieteni.
-Se poarta frumos cu tine?ma intreba Emily.
-Foarte bine, ii raspunsesem pe un ton voios. Ce avem de mancare?
-Azi la cina avem mazare cu piept de pui.
-Pune cat mai mult, o rugasem eu. Tata si cu unchiul Jacob s-au intors la munca?
-Asa se pare. Din cate stiu, Michael si Jacob au primit un apel prin care li se cerea sa vina de urgenta la birou. Se pare ca rata criminalitatii a crescut cu mult peste medie si au nevoie de ei pentru a interoga acuzatul si acuzatorul, stii tu despre ce vorbesc. Eu cu mancarea in gura dau din cap ca da, dar de fapt nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce faceau tata si unchiul Jacob la birou. Cei doi lucrau in aceeasi companie, in cadrul justitiei. Michael era mereu avocatul victimei, iar Jacob era procurorul.Nu am inteles niciodata cum se realizeaza un asemenea proces intr-un tribunal, desi tata imi explicase de cateva ori care e smecheria: "totul tine de ce intrebari pune procurorul si de ce raspunsuri da acuzatul" imi spunea el mereu. Oricum,inainte de a aparea chestia asta cu supereroul, eu vroiam sa devin detectiv particular. Eram si inca sunt expert can vine vorba de rezolvarea anumitor cazuri. Exact cum v-am zis si mai inainte, tata si cu unchiul meu lucreaza in cadrul instantelor judecatoresti. Cu ce ma ajuta acest lucru? Ei bine unii va puteti da seama, altii nu. Avand rude in astfel de instante, am acces garantat(a durat destul de mult sa il conving pe tata sa ma lase) la locul crimei cu doar o singura conditie:sa nu distrug scena crimei. Lasand totul asa de fiecare data, am reusit sa rezolv cateva cazuri aratandu-le politistilor cateva indicii pe care le-au ratat. Ei considerandu-le minore, au aflat mai tarziu ca exact acest tip de indicii i-au ajutat sa rezolve diferite cazuri grele de rezolvat.