[COMPLETAT] Mitsu - Emaki-mono

Mă aflam în atelier împreună cu maestrul meu, când deodată intră un mesager grăbit şi îi oferă o scrisoare. Maestrul o deschide şi citeşte conţinutul, apoi să uita în zare şi îmi spuse pe un ton grav:
- Mitsu, Curtea Imperială ne-a cerut să realizăm emaki-mono, ceea ce este o onoare foarte mare pentru noi. Însă, eu sunt eu sunt bătrân şi vederea nu prea mă ajută, aşa că eu pregătesc cele necesare în timp ce tu vei realiza opera.
- Dar maestre, nu ştiu dacă sunt pregătit...
- Viaţa nu te pregăteşte niciodată pentru obstacolele care îţi vin în cale, trebuie doar să te adaptezi. Asta e şansa ta să fii recunoscut, iar daca dai greş, mă tem că o să plătim scump amândoi. Poate chiar cu viaţa.
Presiunea de pe umerii mei era destul de mare. Am luat câţiva bani de buzunar şi am plecat în capitală. Odată ajuns printre străzile capitalei observ o mulţime. Mă strecor printre oameni şi observ că toţi se uitau captivaţi la o piesă de teatru noh. Se juca "Atsumori", una din piesele favorite ale spectatorilor dar şi a maestrului meu şi m-am gândit că asta ar fi inspiraţia perfectă pentru opera care urma să o realizez. Mă grăbesc înapoi la atelier şi găsesc deja pensula, sulul dar şi vopsele pregătite. Am început să desenez cu o oarecare reţinere, având în vedere că viaţa mea depindea de asta. După ore în şir petrecute în atelier puteam să zic că opera era gata, pentru că reda tot, bucuriile, tristeţile şi limitările vieţii. A doua zi am plecat împreună cu maestrul la Curtea Imperială, iar după câteva ore de aşteptare am fost primiţi în faţa celor mai importanţi oameni de stat. Am îngenuncheat împreună cu maestrul meu, apoi ni s-a permis să ne apropiem şi să prezentăm creaţia.
- Umilul vostru servitor, Mitsu, doreşte să vă arate însuşi viaţa din capitala noastră, viaţa unor oameni de rând. Desfac uşor sulul şi le arăt tuturor peisajul cu oamenii care îşi vedeau de treburile lor, prea preocupaţi ca să vadă imaginea de ansamblu, dar şi scrisul formulat aşa: " Viaţa unui om durează doar 50 de ani. În comparaţie cu cea din Geten, este însă doar un vis şi o iluzie". Mă uit la maestru meu şi avea o expresie împăcată, parcă mulţumit că elevul său făcuse primul pas în lume. Totuşi, pe fața mea se vedea nerăbdarea dar şi neliniştea cu privire la reacţia celor de la Curte...