Yobichon - Farmec - Complet

Dupa ce ranile lui @Yobichon s-au vindecat acesta sa intors la han. Acesta si-a platit cazare pe ziua respectiva si a plecat sa se plimbe in oras.
Acesta a fost uimit de expozitia de sabii care a fost adusa in oras una din ele era invaluita in intuneric.
Yobichon parca in transa se apropia incet, auzea spiritul cum ii soptea ''Ar trebui sa-i omori pe toti , Trebuie sa-i omori pe toti'' acesta nu se putea stapani ''Accepta-ti furia'' atunci cand intre Yobichon si sabie erau doar  centimetri aceasta a adaugat ''Pot sa-ti gust esenta sufletului, e asa dulce'' fix inainte sa o atinga acesta a fost oprit de unul dintre gardieni ''Nu se ating exponatele''.
Yobichon nedumerit s-a dus catre fierar si l-a intrebat care era treaba cu acea sabie. Fierarul a inceput sa ii spuna ca unele sabii sunt vrajite, depilda aceea sabie era blestemata.  ''Probabil a fost folosita de un criminal'' a mai adaugat fierarul. Yobichon si-a scos sabia cea grea din spate si l-a intrebat intrigat pe fierar cum isi poate fermeca sabia. Fierarul cu ezitare a raspuns cu un glas tremurat, e o solutie facuta din ingrediente rare. Aceste ingrediente sunt o lacrima de compasiune sincera a unui nobil( cu cat mai mare rangul cu atat mai puternic), un pahar de cola(trebuie sa faci cola), sudoarea celui mai batran zimbru, radacina celui mai pur copac si o inima puternica(a ta) toate acestea vor personaliza sabia modeland-o dupa spiritul tau. Yobichon decis sa devina mai puternic a pornit in aventura sa.

ATENTIE - Fiind mult de scris, o sa tot dau edit punand mai multe parti.

 Partea I- Lacrimile unei amintiri necinstite

Entuziasmat de posibilitatea cresterii puterii mele, fara sa stau pe ganduri, decid sa fac rost de ingredientele necesare pentru vrajirea propriei mele sabii. Primul ingredient de pe lista este lacrima de compasiune a unui nobil. Neavand un statut ridicat cat macar sa se uite nobilii la mine, imi aduc aminte de o intamplare, nu foarte veche, gandindu-ma ca se poate sa stiu totusi un nobil care trebuie pedepsit.
 Ma intorc la un vechi prieten batran pe care l-am ajutat sa-si rezolve problemele cu niste camatari (daca nu stii despre ce-i vorba, click aici ). Surprinzator, am aflat ca acesta s-a mutat chiar in strada camatarilor, devenind un prieten apropiat al sefului camatarilor.
 De data asta sunt primit calduros de noii gardieni ai camatarilor, fiind chiar invitat la seful camatarilor.
 - Ma bucur ca te-ai vindecat! spune seful camatarilor, zambind cu aceeasi politete ca-ntotdeauna
 - Da, multumita tie! schitez un zambet fals, nestiind cu siguranta ce s-a intamplat dupa ce am fost inconstient
 - Ai venit din nou cu ganduri rele?
 - Nu, pot spune ca am venit sa va ajut. Vreau sa stiu numele si locatia nobilului care l-a ucis pe fostul sef.
 - Am inceput sa trec peste, asa ca nu ma prea intereseaza ce ai sa faci cu detaliile astea. Am incredere in tine, o sa faci ce trebuie. Numele lui este Ihnar Iovorici, cel mai des umbla in zona padurii, are o vila greu de neobservat.
 Fara sa ma gandesc la vreun motiv bun care sa-mi explice de ce nu l-au omorat pur si simplu pe nobil, pornesc spre padure. Cum era si spus, gasesc foarte usor vila.
 Bat la usa de lemn, asteptand ca cineva sa-mi raspunda. Dupa 10 minute de batut intensiv, un majordom imi deschide usa foarte calm, deloc grabindu-se.
- Buna ziua, va pot ajuta cu ceva?
- Il caut pe Ihnar, trebuie sa vorbesc cu el.
- Scuza-ma, dar domnul Iovorici este plecat intr-o misiune. imi spune, lasandu-si continuu capul aplecat
 - Imi poti da detalii in legatura cu misiunea? gandindu-ma ca daca nu mentioneaza nimic folositor, nu o sa gasesc un alt nobil pe care sa-l pot convinge
 - S-a dus de unul singur intr-un oras apropiat, ceva legat de o satra de banditi, din cate am inteles.
 - In care oras? urland in mintea mea sa-mi spuna mai repede
 Acesta imi intinde o harta, aratandu-mi cu degetul orasul si lasandu-mi harta ca ajutor. Nici nu ma mir ca nu mi-a spus orasul, este greu de citit.
 Ajuns in oras, ma apropii de punctul marcat cu "X", in care se presupune a fi baza talharilor.
Cand m-am apropiat suficient de mult incat puteam vedea "baza", am fost surprins. Era atat de saracacioasa incat nu se putea numi astfel. Erau case din lemn, parca proaspat batute-n cuie sa nu cada, corturi, sacuri de dormit si tot felul. Alt lucru imposibil de neobservat erau zecile de cadavre intinse in bucati aruncate la intamplare in zone aleatorii. Toata "satra de talhari" a fost omorata de un singur om.
 Brusc, un raset isteric se aude intr-una din casele aproape daramate. Intrand incet, cu mana dreapta in spate, fiind oricand gata sa scot sabia, observ nobilul. Era intins pe spate, imbracat intr-o armura de tinichea. Podeaua era plina de cioburile sticlelor de bautura golite de acesta.
- Haaaah, omule! Adversari atat de plictisitori reprezinta o jignire la adresa mea. Pana si bautura este de proasta calitate!
  Acesta nu ma observa, lucru care ma surprinde. Ma apropii spre el sa-l prind, dar acesta sparge sticla pe care o avea in mana si-si indreapta ciobul ramas in mana catre gatul meu. Nu ma atinge, dar il tine suficient de aproape incat sa stiu ca n-ar trebui sa fac o miscare proasta.
 - Sunt sigur ca i-am omorat pe toti, cine esti si ce vrei? spune acesta serios, in timp ce era intins pe jos
 - Oh, ca sa vezi! Esti Ihnar, corect? Chiar te cautam, trebuie sa vorbim!
 - De ce n-ai spus asta de la bun inceput? spune el razand, lasand jos ciobul si ridicandu-se
Acesta trage o masa inspre mine, amandoi ne luam cate un scaun si ne asezam politicos la masa.
  - Despre ce trebuie sa vorbim?
 Incercam sa gasesc un raspund in timp ce ma gandeam la o modalitate de a-l imobiliza, pentru a putea sa-i spun cuvintele induiosatoare a caror efect speram sa fie plansul.
 Bine-nteles ca ma simteam depasit si nu puteam sa-l inving, asa ca, singura solutie logica (sau cel putin pentru mine) era sa-l imbat pana sa-l prind.
 - Intai de toate, tin sa te anunt c-o sa urmeze un subiect sensibil. Vreau sa ramai calm si sa stii ca nu vreau probleme.
 Ihnar pare putin surprins
 - Deci? spune deschizand o alta sticla
 - Cu totii stiu de crima ta nedovedita, sau daca nu, cel putin de zvonuri.
 Intre timp, cu mana sub masa, reusesc sa gasesc doua cuie pe care incerc sa le scot incet si-n liniste, cat Ihnar sa nu-si poata da seama.
 - Crima? Am omorat o gramada de persoane. Despre ce vorbesti?
 - Seful camatarilor. Stiu ca nu este cel mai cinstit om, dar...
 Si atunci reusesc sa scot cuiele, dar din pacate, s-a produs un sunet inevitabil, pe care nu aveam cum sa-l ascund. Acesta si-a dat seama ca pun ceva la cale. Isi intinde mainile spre mine dar infig cuiele in mainile lui, lipindu-le de masa, cuiele trecand pana-n cealalta parte a mesei din lemn vechi.
 Spre surprinderea mea, nobilul Ihnar nici macar n-a urlat, doar a schitat o fata de om beat furios, privindu-ma in ochi.
- Ce ar trebui sa-mi spune asta? incercand sa-si mentinta tonul vocii calm
- De ce ai omorat si fata? DE CE? Te-ai gandit la batranul care nu avea pe nimeni altcineva?
- STATEA IN CALE! spune nobilul, de data asta urland
 Ma duc in spatele lui, imi scot cutitul din maneca si-l pun la gat, asigurandu-ma ca nu va face vreun lucru nechibzuit, ca distrugerea mesei.
 - Si tu-mi stai in cale. Cu ultimele cuvinte vreau sa-mi spui daca am acelasi zambet pe care l-ai avut tu cand ai omorat-o.
 Cutitul ii atinge incet gatul, cat sa ma asigur ca o sa inceapa sangele. Totusi, nu era nimic care sa-i puna in pericol viata.
 Acesta se panicheaza, fiindu-i frica de moarte.
 - Nu a fost vina mea! Iti jur? spune fata lui intristandu-se
 - Spune tot.
 - O iubeam! Intotdeauna mi-a placut. Imi petreceam mult timp cu ea, dar fiind un nobil, relatia noastra era interzisa si astfel, ea n-a spus nimic tatalui ei. Intr-o zi am chemat-o la intalnire, aceasta acceptand zambind. Trebuia sa fie cea mai frumoasa zi din viata mea, dar ea a venit insotita de el, seful camatarilor. In timpul intalnirii am hotarat ca trebuie sa scap de el, spunandu-i pe ascuns ca am nevoie de o suma de bani imprumut. Acesta a crezut ca-s un prieten bun al fetei, asa ca mi-a acceptat oferta. Cand am fost la ei acasa, trebuia sa-l impusc si sa fug, dar n-am putut. Ii vedeam cadavrul nevinovat si nu ma puteam misca pana cand a venit fata. Mi-a vazut fața si nu mai aveam nicio speranță, știam ca n-o sa mai am vreo sansa cu ea. M-a invins situatia, nu m-am putut controla si am impuscat-o! NU AM ZAMBIT, JUR!
 O lacrima cade incet, prelingandu-se pe obrazul acestuia, scot doua borcane, luandu-i lacrimile. Unul este ca ingredient, celalalt pentru batran.

Partea a II-a- Un pahar de tradare ( de aici mi-a murit inspiratia)

Intreband mai multe persoane specializate in acest domeniu, aflu ca aroma distinctivă de "cola" provine în principal din amestecul de zahăr, ulei de portocală, ulei de lămâie și vanilie, restul ingredientelor având doar contribuții minore. Acestea, de altfel, sunt cele mai intalnite si ieftine lucruri pe care le poti gasi intr-o piata. Am facut rost usor de ingrediente, problema era combinarea lor, rezultand cola.
Cu ingerientele in plasa, ma indrept spre cabana abandonata in padure pe care o vazusem acum o saptamana, considerand ca nu ar strica sa dorm acolo.
Pe drum, vad o adunatura de oameni de toate felurile, de la bogati pana la vanzatori din piata. In mijlocul adunarii, langa un perete, se afla un tanar semi-dezbracat, picioarele avandu-le legate. Lumea arunca in el cu diferite obiecte, unii jignindu-l.
„Tradatorule!”, asta era cea mai folosita expresie.
Dupa ce m-am inghesuit printre oameni, imi scot sabia gigantica si doar atingand putin catusele, acestea se rup. La vederea sabiei, lumea se da in spate, multi fiind surprinsi de marimile acesteia .
 Ajut batjocura oamenilor sa se ridice, si fiind curios, ca oricine de altfel, l-am intrebat.
- „Tradator”?
- Toti interpreteaza asa. Am fost in diferite regate pentru a testa cola tuturor, incercand sa fac cola perfecta. Intr-o zi, am fost prins intr-o lupta a banditilor iar eu am fost considerat tradator, spionand regatul nostru.

Ce putea sa fie mai perfect de atat? Mi-am gasit si ajutorul!
- O sa te ajut sa-ti dovedesti nevinovatia, daca-mi dai si mie un pahar din cola perfecta.
Acesta isi abandoneaza increderea in mine, aprobandu-mi din cap ca imi accepta oferta. Din pacate (fericire pentru mine), nu este o poveste tocmai uimitoare sau lunga ce a urmat dupa. Am mers in oras, explicand tuturor ce s-a intamplat cu adevarat. Nimeni nu ne-a crezut, pana in ziua in care, folosindu-ne de cunostintele „tradatorului”, am facut cola perfecta. Acesta si-a deschis un magazin in care-si vinde cola (la un pret incredibil de ridicat) in sticle de vin reumplute.

Partea a III-a- Moartea unei comori

Tot regatul stia ca cel mai vechi zimbru este considerat o comoara pentru regatul nostru, motiv pentru care este tinut in conditii bune in Curtea Regatului, fiind vizitat aproape zilnic de catre rege. Mi-a luat 10 zile sa ajung langa curtea regatului, dar bine-nteles, fiind un Outsider inexistent pentru rege, nu am avut nicio sansa de a intra, mai ales considerand ca la fiecare 5 metri se afla cate un gardian de elita.
 Indiferent de cate planuri am cladit in mintea mea, niciunul nu era suficient de bun cat sa mearga. Curtea era mult prea bine pazita, astfel, am incercat sa ma uit noaptea. Cand s-a inserat, am mai stat ceva timp pierzandu-mi speranta cu privire la intrare, totul imi parea imposibil. Cu greu, observ de la distanta un om imbracat intr-o roba a carei culoare n-o puteam distingea de intuneric. Folosindu-se de un pumnal, cel mai probabil otravit, omoara gardienii din fata portii principale ( unul din cele mai nesabuite lucruri pe care le poti face, intrucat este foarte bine pazita si gardienii cu cele mai mari ranguri pazesc in interiorul curtii). Unul dintre gardieni a reusit sa urle inainte sa moara, astfel, incepand o adevarata agitatie in palat (dintr-un motiv sau altul, regele n-a vrut sa aibe castel). Persoana, cel mai probabil un asasin intra cu pasi marunti in interior, eu ascunzandu-ma si asigurandu-ma ca sunt cel putin in apropiere, cat sa ma pot strecura mai mult. N-a durat prea mult pana sa aud zimbrul batran, era lasat liber in curte. Era mare, de o culoare maronie, poate mai inchis. Ochii erau ca al unui batran intelept pregatit sa-ti spuna o gramada de povesti induiosatoare. Surprinzator, era plin de muschi, dar batranetea se observa drastic. Fara sa doarma si probabil panicat din cauza galagiei, acesta isi da seama de intrus, dar fiind speriat si batran, ramane in spate, scotand sunete indescifrabile.
 Asasinul a omorat toti gardienii care aparau poarta din fata a palatului, dupa care, din curte pana-n interior, acesta s-a strecurat, asigurandu-se ca nu este vazut (cel mai probabil ar fi evitat o lupta cu gardienii de rang inalt care se aflau in interiorul palatului. Conform laudelor, acesta n-ar fi facut fata)
- Asta-i tot ce si-a permis Sfantul vostru rege? spune acesta, mandru si plin de el, continuandu-si drumul in interiorul palatului.
Asasinul intra pana-n cladire, pana-n camera regelui. Mai de laudat eram eu, care am reusit sa ma strecor cat sa nu fiu vazut nici macar de asasin. Camera regelui se afla la parter, astfel, n-a durat mult pana sa ajungem.
 Totul devine ciudat vazand ca regele ori a fost ajutat sa iasa, ori n-a fost in palat de la bun inceput. Asasinul se enerveaza, lovind puternic masa regelui, dar, neavand timp sa urle, peretele din stanga asasinului se sparge, venind cu o viteza laudabila pentru varsta lui, batranul zimbru. Scotand aceleasi sunete indescifrabile, acesta loveste asasinul in burta impingandu-l pana-n celalat perete. Asasinul scoate acelasi pumnal otravit, cu care-l loveste in zona spinarii pe zimbru.
 Fara sa pot vedea tot, scot sabia, ma fac vazut si inaintez spre asasin, pe care-l ucid cu o singura lovitura, acesta stand jos iar pumnalul sau fiind infipt in zimbru.
 Ma uit la zimbru, care, cu ultimele puteri, se agita si fuge dintr-o parte-n alta nesuportand durerea. Sudoarea acestuia incepe sa iasa din cauza durerii cauzate de otrava pumnalului asasinului mort. Fiind egoist, scopul principal pentru mine a fost sa iau un borcan, punand ingredientul in acesta. Dupa ce am facut-o, imaginandu-mi ca asta si-a dorit, injunghii zimbrul cu acel cutit ruginit si ieftin pe care-l tin mereu in maneca. Am fost sigur pe moment ca asta-si doreste, vazandu-l cum continua sa se agite iar apoi cazand la pamant. Il bat incet pe spate in ultimele sale clipe si-i spun. „Ai aparat un rege, regatul este mandru de tine.”. Sincer, nu stiu daca asta era ce ar fi vrut zimbrul sa auda.


Partea a IV-a - Testarea puritatii


Ma uit victorios la partea listei completate, dupa care pun obiectele in buzunar, lasandu-mi in mana doar lista. Mai am nevoie de doar doua lucruri, radacina celui mai pur copac si o inima puternica. Cel mai pur copac se afla in padurea din cealalta parte a regatului, o padure foarte laudata tocmai din cauza acestui copac, cu toate ca, bogatii si oamenii de stiinta ai regatului spun ca toata povestea legata de copac si puritatea acestuia este doar o minciuna inventata cu scopul de a starni turistii catre padure.
 In timp ce calatoream, si eu incepeam sa ma indoiesc. Este putin ciudat. Toata lumea spune ca se afla in acea padure, dar nimeni nu a vazut copacul vreodata. Daca nu mai este acolo?
  Fara sa fiu atent la imprejurimi, dupa o lunga perioada de timp, am ajuns in fata padurii. Nici nu stiu de unde sa incep. Ma-ndoiesc c-o sa fie vreun semn sau ca o sa stea copacul in mijlocul unei multimi de fotografi. Ba mai mult, cum ar fi sa ma bag in mijlocul multimii si sa tai copacul in fata lor?
  Se insereaza iar eu inca n-am nicio idee in legatura cu ce ar trebui sa caut. Fiind frig, iar eu, dupa o astfel de calatorie, obosit, hotarasc sa ma sprijin de un copac si sa ma las jos, odihnindu-ma. Oare ar trebui sa incep sa tai toata padurea? Nu, ar durea mult, ar fi prea obositor si nici nu m-as mandri cu asta. Incep sa ma simt tot mai vinovat, stiind ca fac atat de multe lucruri egoiste doar pentru mine si puterea mea. Pe de alta parte, chiar vreau sa devin puternic, o legenda printre legende.
  Gandul la viitoarea mea putere imi ridica moralul si ma ridic fericit de la baza copacului, dar la nici cinci pasi cad la pamant, fara sa ma pot misca. Nu mancasem nimic otravitor (doar nu-s prost, ce naiba), motiv pentru care-mi pierdusem calmul, crezand ca am fost atacat. Implinindu-se ora 00:00 (va spun eu ca autor, n-aveam ceas la mine atunci), copacii si plantele incep sa se miste (nu toate). Fiind la pamant, obligat sa privesc intr-o singura directie (stanga mea, in caz ca sunteti curiosi), privesc cum o parte din padure, cea in care eram si eu, se inchide, plantele crescand puternic si unindu-se intre ele, lasandu-ma blocat intr-o incapere destul de spatioasa (asa cred, inca nu stiu cat era de mare). Unele plante stralucitoare se puneau sistematic la o anumita distanta pentru a lumina zona.  Sunt ridicat incet de o mana de lemn care ma strange usor, prietenos.
-Bine ai venit printre noi!  Imi spune un copac (SURPRINZATOR), unul foarte batran. Ciudat ca avea fata. Tot atunci am putut sa observ un fum mov iesind din spatele lui, probabil lucru pe care l-am inhalat.
- „Printre noi”? spun nedumerit, amintindu-mi aceasta parte din binevoitoarea lor introducere
- Sunt Kyloh, cel mai pur copac. imi spune imediat, neezitand sa se laude.
- Sunt Yobichon, sunt in cautarea radacinei tale pentru... umh...
Nu am reusit sa termin, fiind intrerupt de el.
- Stiu, pentru gandurile tale egoiste de care nu am putut trece cu vederea, motiv pentru care o sa treci prin procesul padurii, devenind un copac. Nu este ca si cum as vrea s-o fac, dar este cel mai cinstit lucru.
Eram paralizat, sabia mi-a fost indepartata iar eu n-as fi putut sa fac nimic chiar daca eram in cea mai buna zi a mea.
Sunt un om realist, am stiut pe loc ca imploratul sau plansul de mila doar mi-ar pata imaginea inca neformata, asa ca, am preferat sa-mi plec putin capul, asigurandu-ma totusi ca-mi pastrez calmul, dupa care am zambit fals.
- Nu este nicio modalitate sa-ti iau radacina si sa plec de aici, nu?
Acesta zambeste, pornind intr-un ras isteric.
- Hahahah! Chiar ar fi ceva! Sa vii aici cu ganduri egoiste, sa-mi iei radacina, dupa care sa pleci pur si simplu.
Cel putin nu s-a simtit jignit, asa ca, i-am tratat raspunsul ca fiind unul perfect normal. Fumul mov dispare iar eu ma pot misca din nou.
Simt din spate o adiere puternica, copacul din fata mea si toate plantele din jur punandu-se la pamant (parea mai mult a o tenta de ingenunchiare). Intorcandu-ma, o vad. Un copac in corp de femeie, sau viceversa? In orice caz, era o femeie frumoasa, avea corpul unei femei, dar parul din plante, pielea verde din lemn moale (asa parea, n-am atins). Venea incet, emanand o eleganta si o senzualitate laudabila. Cu toate ca nu eram paralizat, tot nu ma puteam misca.
- Salut! Eu sunt Lilith, adevaratul copac pur.
Intinde incet mana, Kyloh, marele copac batran devenind un simplu puiet care alearga spre Lilith, imbratisand-o. Nu m-as fi asteptat la asa ceva, imi imaginam fiinta ca fiind una batrana (si era, drept ii, dar nu arata) si in niciun caz creata dupa o astfel de intruchipare omeneasca.
Nu apuc sa ma prezint, ca intinde mana inspre mine, prinzandu-ma intr-o camera de spini care se tot strangea. Daca nu muream de la spini, as fi murit mai devreme din cauza sufocarii. Plantele se strang tot mai mult iar spinii incep sa intre-n mine. Credeam ca nu se mai termina. Spinii nu erau mari, lucru pe care l-am observat dupa ce au intrat o gramada in mine, erau doar de marimea perfecta pentru a ma durea, sa-mi creeze suferinta. De la gat in sus nu m-a lovit niciun spin, ciudat.
- Asta te face pura? Ii spun pe un glas amuzat, sperand ca se simte jignita
- Sunt pura printre fiintele care merita.
Nu mi-a iesit, tot eu m-am simtit jignit.
Imi citeste gandurile, altfel nu are de unde sa stie ca vreau putere. Totodata, sunt testat, deoarece asta inseamna ca stie si motivul pentru care vreau putere, stie si cum gandesc, cine sunt, de ce vreau putere si tot asa.
- Dupa ce termini cu tortura, sa-mi dai te rog radacina. Vrei sau nu, o sa devin cineva, o sa am putere si o sa-mi fac regatul mandru cu ea, probabil stii asta.
Eram constient ca ea stia de ceea ce am gandit eu, deci, stia ca stiu ca-i un test (cand eu gandeam ca-i un test, ea-mi citea si atunci gandurile, ca sa fie mai usor de inteles).
Spinii se indeparteaza, putand sa-i vad fata de copac zambind. (poate m-as fi indragostit de ea). Imi intinde o radacina, ea putand sa le regenereze in cateva secunde.
- Poftim! Imi spune cu un zambet bland
- Iti multumesc. Nu trebuie sa-mi spui, stiu ca nu trebuie sa spun nimanui de tine, locatia ta si toate astea. (de altfel n-aveam cui sa-i spun, si fiind egoist, n-as fi facut-o oricum) Totusi, de ce mi le dai?
- Stiu ca nu esti un om rau. Nu-ti fa griji in legatura cu locatia, oricum nu stau la suprafata, pe de alta parte, padurea se inchide si prinde viata doar cu vointa mea, singurii pedepsiti sunt cei care o ranesc (aici imi dau seama ca si-a dat seama ca sunt un om bun cand m-am hotarat sa nu lovesc natura)
Fara mai multe cuvinte, iau radacina. Se formeaza o iesire din incapere, dupa iesirea mea, padurea disparand.

---------- FINAL ------------

Obtinand toate obiectele (pe care le puteam obtine, deoarece inca nu stiu cum functioneaza partea cu inima), ma indrept spre fieraria saracacioasa a fierarului care mi-a promis putere. Doar gandul la reusita mea imi alimenteaza mandria si-mi starneste o fericire imensa, abia astept sa ma antrenez cu noua mea sabie, o sa fiu puternic.
Bat puternic in usa, intr-un mod victorios cat sa se-nteleaga ca am vesti bune. Deschid usa incet, lasand scartaitul lung al acesteia sa-mi anunte intrarea in fierarie. Vad fierarul, care deja muncea la o alta sabie, una destul de dezamagitoare. Era mica, subtire, parca pentru copii (din fericire, aflu ca nu este a mea).
Ne salutam prieteneste, ca si cum ne-am cunoaste de ani de zile, ii intind sabia si obiectele necesare si-l intreb in legatura cu ultimul obiect de pe lista, pe care l-am si incercuit, mai exact, inima mea.

Fierarul ramane socat. Acesta l-a subestimat pe Yobichon neasteptandu-se ca un amarat de adolescent sa faca rost de asemenea obiecte. Mesterul indignat a spus ''Nu sunt sigur 100% ca va merge dar pentru tine o sa o fac'', fara sa ezite a prelucrat ingredientele rezultatul fiind un fel de pasta, a inmanat-o lui Yobichon spunandu-i ''acum vom sti cu adevarat daca ai o inima puternica in caz contrar sabia iti va lua viata''. Dupa spusele batranului Yobichon a uns sabia cu acel amestec si a simtit cum aceasta este animata, privea in gol, cu mainile pe sabie. A auzit o voce straina, de femeie ''Deci, in cele din urma ai reusit, eu sunt Akira, sufletul sabiei'' tanarul aventurier stia deja despre ce e vorba si a privit cum sabia sa a fost preschimbata in :

Spre uimirea fierarului.

Dupa cateva zile Yobichon constientizase o mica parte din puterea sabiei, o simtea usoara ca o pana, flexibila si usor de manevrat. Aceasta ii oferea abilitatea de a se teleporta la 50 de metri (chiar si in aer) si de a opri timpul pret de 5 secunde. Acesta stia ca adversarii din viitoarea arena nu au nici o sansa impotriva lui.

(Urmatoarea arena: 4 zile)

Ai completat misiunea si ai primit: Akira Sabia de Smarald si 150 yeni