Yobichon - Incaltarile - Complet

@Yobichon a atipit intr-o dupa-amiaza pe o banca, probabil rupt de oboseala acesta nu a simtit cum cineva l-a jefuit lasandu-l fara incaltari. Ce sa faca el.. erau incaltarile daruite de mama sa facute din blana de zimbru acesta descult a pornit la drum..

Incaltarile din blana de zimbru sunt foarte scumpe, motiv pentru care nu-mi permit sa le pierd. Nu am avut indicii in legatura cu locatia sau persoana care ar fi putut sa-mi ia incaltarile, asa ca, am actionat cum era normal. Pentru inceput, ma uitam dupa oameni care sa le poarte. Cum am spus, putini au asa ceva, ba chiar mai mult, acestea mi-au fost daruite de catre mama mea, ar fi aproape imposibil sa nu le recunosc!
  Era putin evident ca oricine le-ar fi furat, nu le-ar fi purtat imediat dupa, chiar daca insemna sa umble descult, cum o fac eu acum. Nu stiu nici macar ora in care incaltarile mi-au fost furate, astfel, imi este aproape imposibil sa aflu cat de departe putea ajunge. Daca locuieste chiar langa? Dar daca nu?
  Am mers atat de mult, incat am ajuns in padure (destul de ciudat, ar fi fost sanse minuscule ca hotul sa fuga in padure), unde am fost intampinat de un zimbru furios, gata sa ma atace. Acesta m-a fugarit continuu, pana in centrul unui targ. Bine-nteles ca zimbrul si-a pierdut interesul pentru mine, fiind atatia oameni in jur, dar eu, fara sa-mi dau seama, calcasem intr-o multime de lucruri, printre care si cioburi. Dupa ce adrenalina m-a abandonat intr-un mod crud, durerea incepe sa ma afecteze. Continui sa merg printre sateni, continuand sa calc in lucruri ascutite, pana ajung la un capat de drum.
  Imi apropii genunghii si ma asez jos, incercand sa ma gandesc la vreo modalitate in care as putea afla cine este hotul si cum sa recuperez incaltarile.
  Ma uit in jos, privindu-mi picioarele pline de sange si praf, pana cand o umbra se lasa peste ele. O persoana isi intinde calm mana spre mine, cat sa ma pot ridica. La vederea hainelor mele, fata lui pare putin surprinsa, totusi, nu-si iese din fire si continua sa-mi zambeasca.
 - Ce s-a intamplat cu pantofii tai? imi spune putin serios, incercand sa para ingrijorat
 - Mi-au fost furati, cand m-am trezit nu i-am mai avut. ii spun adevarul, pana la urma nu avea ce sa mearga mai rau
 - Este ok, dormi la mine astazi! Maine te pot ajuta sa gasesti hotul!
 Neavand de ales, refuzand sa continui dormitul pe strada-n parc si suspectandu-l putin pe acesta, accept oferta si ne-ndreptam spre casa lui.
 Nu-mi purta incaltarile, nici macar ceva asemanator. Purta ceva modest, saracacios, deloc elegant sau impresionant, ceva ce chiar si cersetorii regatului isi permiteau. Se insereaza si incepem sa cinam. Totul era gatit de el, intrucat ar fi fost putin ciudat sa ma pun sa gatesc mancarea lui, in casa lui, eu fiind un simplu invitat din mila.
 - Ai gasit ceva detalii in legatura cu hotul? imi spune, privindu-ma in ochi
 - Nu, absolut nimic.
 - Umbla vorba ca este un hot care fura lucrurile scumpe oamenilor increzuti, care se considera superior celorlalti si care fac doar necazuri. imi spune urmarindu-mi cu atentie reactiile
 - Si atunci, ce sa fure de la mine? N-o duc foarte bine cu banii, sunt un om cinstit, care incearca sa-si faca bani din "misiuni" simple, cat sa nu moara de foame. ascundeam faptul ca sunt mandru, cu toate ca m-as fi laudat cu misiunile mele completate
 Se uita la mine, surprins de modestia mea, gandindu-se la ce poate sa-mi spuna. Negasind ceva si observand ca aceasta conversatie devine jenanta, continui conversatia.
 - Ba chiar mai mult, ce om increzut ar dormi pe banca-n parc? spun, sperand sa rada la gluma mea proasta
 - Cred ca aici ai dreptate. si spre fericirea mea, chiar a schitat un zambet.
 - Ce alte detalii mai stii despre hotul respectiv?
 - Nimic cat sa conteze.
 Dupa care, amandoi am pastrat linistea pana cina s-a terminat iar noi trebuia sa dormim. Eu nu ma asteptam nici macar la un pat separat, daramite la inca o camera! Totusi, da, mi-a dat o camera.
  Fiind coplesit de somn, deschid dulapul parca proaspat cumparat, de o culoare cenusie, totusi, putin eleganta, complet diferita de imbracamintea persoanei. In dulap se afla incaltamintea mea, doar ea. Statea pusa in mijlocul dulapului, asteptand sa fie vazute de mine. Puteam sa jur ca au fost puse intentionat doar ca sa-mi vada reactia. Eram 100% ca erau ale mele, orientandu-ma dupa culoarea mai inchisa a blanii de zimbru dinspre talpa, forma un fel de cruce (nu c-ar fi contat pentru un ateu ca mine, dar era un lucru pe care-l observasem de cand le-am primit).
 La inceput am crezut ca este o halucinatie, pana cand le-am atins. Erau reale, va spun pe cuvant.
 Pe moment, ma gandisem la traiul modest al persoanei respective, considerand ca poate are nevoie mai mare decat mine. Fara sa gandesc un plan, inchid dulapul lasand acolo incaltamintea si ma culc in patul drept si incredibil de incomod.
 Cand ma trezesc, sunt din nou in parc, pe aceeasi banca pe care am dormit si ieri. De data aceasta sunt incaltat cu (va las sa ghiciti), pantofii mei din blana de zimbru. Ridicandu-ma de pe banca si crezand initial ca totul a fost doar un vis, din buzunar sta sa cada o foaie. O scot incet dar totusi entuziasmat, mereu mi-au placut surprizele. O desfac si incep sa citesc:
 "Nu esti un increzut, sunt surprins placut sa aflu asta. De asemenea, esti si un om cinstit si cu o inima buna, ai lasat acolo pantofii, cand puteai sa-i iei si sa iesi pe geam, sa distrugi cladirea, sau chiar sa incerci sa ma omori. Nu-ti pot spune motivele pentru care fac asta, dar ma bucur sa vad ca mai sunt si unii oameni ca tine. Ai grija unde dormi de acum."
  Mototolesc zambind hartia si o pun inapoi in buzunar. Remarc ca nu i-am aflat numele hotului dar nu m-a deranjat, mi-am continuat drumul.

Ti-ai recuperat incaltarile astfel completand misiunea. Tratamentul anti-tetanus te-a costat 10 yeni deci o sa primesti doar 190.